Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură

  Cătălina Iovănescu
  13/10/2016
  Comentariile sunt închise pentru Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură

Celebrul muzician Bob Dylan, în vârstă de 75 de ani, a primit joi, 13 octombrie, Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane”, informează Academia Suedeză.

Anunțul câştigătorului de anul acesta a fost întâmpinat cu aplauze de cei prezenţi în sala Bursei din Stockholm. Astfel, muzicianul, pe numele său real Robert Allen Zimmerman, a devenit primul muzician care a fost recompensat cu Nobelul pentru Literatură. „Dylan are un statut emblematic. Influența sa în muzica contemporană este profundă”, conform comunicatului Academiei suedeze.

Sara Danius, secretar permanent al Academiei Nobel, a precizat într-o conferință de presă că alegerea lui Dylan pentru premiul Nobel pentru Literatură s-a făcut „cu o mare unitate” în rândul membrilor comisiei. Premiul pentru Literatură este ultimul Nobel acordat în 2016. Valoarea recompensei financiare pentru câştigător este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (aproximativ 820.000 de euro).