Autoritățile au luat măsuri speciale pe aeroporturile din țară de teama coronavirusului. Pasagerii din Italia care ajung la Cluj vor fi verificați cu un...
Investigaţiile si analizele făcute bărbatului care s-a întors recent din Italia şi care a fost internat de urgenţă, luni dimineaţa, la Spitalul de Boli...
Ceromiile și adunările publice din întreaga lume sunt afectate de noul cornavirus iar autoritățile elene nu fac excepție. Organizatorii greci ai ceremoniei de aprindere...
Autorităţile din regiunea Lombardia au dezminţit decesul femeii în vârstă de 84 de ani din Crema, anunţat de surse spitaliceşti din Brescia luni dimineaţă,...
Reprezentanții Universității „Constantin Brâncuși”, din Târgu-Jiu, județul Gorj, au decis, luni, să suspende cursurile după ce unei studente care s-a întors recent din Italia...
Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Victor Babeş” din Timişoara a luat unele decizii în contextul îmbolnăvirilor cu coronavirus. Astfel, cursurile cu predare în...
O echipă de medici francezi a reușit, în premieră mondială, să asiste nașterea unui copil conceput după maturarea in vitro a ovocitelor prelevate de...
Ludovic Orban nu consideră că ameninţarea coronavirusului este suficient de mare încât să afecteze planurile PNL pentru anticipate. Premierul interimar consideră că autorităţile sunt...
Directorul Institutului Matei Bals, profesorul Adrian Streinu Cercel, a anunțat prima criză generată de coronavirus în România.Întrebat la Digi24 daca exista suficiente kituri de...
Acțiunile globale și petrolul au înregistrat scăderi de prețuri luni, în timp ce aurul, activ de refugiu a crescut, pe fondul răspândirii coronavirusului în...
Pentru diagnosticarea coronavirusului din China, numit Covid-19, medicii radiologi sunt esențiali, potrivit cercetătorilor care susțin că tomografia toracică (CT) are o sensibilitate mai mare...
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş a anunţat, luni, că au fost identificate şi stabilite cinci locaţii ca spaţii corespunzătoare pentru carantină,...
Cursurile Universității de Vest „Vasile Goldiș”din Arad sunt suspendate preventiv, de luni, din cauza numărului mare de studenți italieni.„S-a luat măsura suspendării cursurilor la...
Profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Matei Balș, afirmă că e puțin probabil să nu avem cazuri de coronavirus în România, dar a subliniat că...
Infecția cu coronavirus nu are tratament și nici nu există un vaccin specific, tratamentul fiind simptomatic, a afirmat, duminică seara, șeful Departamentului pentru Situații...
Românii care vin din regiunile italiene afectate de coronavirus trebuie să completeze scurte chestionare. Călătorii trebuie să îşi lase numerele de telefon şi adresa...
Ședul Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a făcut un anunț cutremurător în urmă cu puțin timp în direct la Antena 3: 'probabilitatea...
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că, până la acest moment, misiunea diplomatică și oficiile consulare române din Italia nu au fost notificate de către...
Un medic dermatolog, care era deja spitalizat cu pneumonie la spitalul Sacco din Milano, a avut rezultat pozitiv la testul pentru coronavirus, potrivit milano.corriere.it,...
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan, a declarat duminică seară la Antena 3 că persoanele care vin din localităţile din Italia aflate...
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a afirmat, duminică seara, că femeia care a apelat serviciul de urgență 112 la momentul în...