25 de povești scurte care o să te facă să zâmbești, să plângi, să simți

  ioana
  18/08/2015
  Comentariile sunt închise pentru 25 de povești scurte care o să te facă să zâmbești, să plângi, să simți

Încă de la deschiderea sa, site-ul Makes Me Think a adunat cele mai frumoase povești ale unor oameni simpli, obișnuiți, dar a căror experiențe sunt revelatoare. Zi de zi, utilizatorii împărtășesc propriile povești și votează textele celorlalți membri. Unele povești sunt triste, altele sunt adevărate miracole, dar fiecare dintre aceste scurte povestioare are darul de a te pune pe gânduri tocmai pentru că absolut toate sunt reale.

Din miile de povești împărtășite de către utilizatori, acestea sunt preferatele noastre:

1. Azi, după o tură de 72 de ore la stația de pompieri, o femeie a alergat spre mine la patiserie și m-a luat în brațe. Când m-am uitat mirată, și-a dat seama că nu o recunosc. Mi-a dat drumul cu lacrimi de bucurie în ochi și cu cel mai sincer zâmbet mi-a spus: ”Pe 11 septembrie 2001 m-ai scos în brațe din World Trade Center.”

 

2.  Azi, după ce am văzut cum câinele meu a fost călcat de o mașină, am stat pe marginea drumului ținându-l în brațe și plângând. Chiar înainte să moară, mi-a lins lacrimile de pe față.

 

3. Azi, în calitate de ”avocat de succes în devenire”, toți colegii din firmă m-au felicitat pentru că am câștigat în această dimineață primul meu caz mare. Dar singurul lucru la care m-am gândit toată ziua a fost că m-am folosit de o portiță a legii pentru a ajuta un criminal să rămână nepedepsit.

 

4. Azi, după 2 ani de separare, eu și fosta mea soție ne-am rezolvat conflictele și ne-am întâlnit la cină. Am râs și am vorbit mai bine de 4 ore. Chiar înainte să plece mi-a înmânat un plic mare. În el erau 20 de scrisori de dragoste pe care mi le-a scris în ultimii 2 ani. Era și un bilețel pe plic pe care scria: ”Scrisori pe care încăpățânarea m-a împiedicat să le trimit.”

 

5. Azi am alunecat pe podeaua umedă, iar un băiat în scaun cu rotile m-a prins chiar înainte să-mi izbesc capul de pământ. Mi-a spus: ”Crezi sau nu, exact așa m-am lovit la spate acum 3 ani.”

 

6. Azi, îndepărtându-mă de poarta aeroportului cu capul sus și ochii roșii de plâns, am realizat ce înseamnă să fii soție de militar.

 

7. Azi, la sală, a venit o doamnă la mine și m-a rugat să-i dau niște sfaturi. Mi-a spus: ”Arăți incredibil. Văzându-te pe tine cum te tonifiezi și progresezi pe zi ce trece a devenit sursa mea de motivație pentru a face sport.” M-a făcut să zâmbesc pentru că mă chinui cu greutatea mea de la vârsta de 15 ani.

 

8. Azi, cel mai bogat prieten cu care am crescut a completat actele pentru a declara faliment. Iar unul dintre cei mai săraci prieteni cu care am crescut tocmai și-a cumpărat a doua casă de vacanță.

 

9. Azi, în timp ce conduceam cu bunicul meu în dreapta pentru a-l duce la doctor, m-am enervat pentru că am nimerit de două ori la rând roșu la semafor. Bunicul meu a zâmbit și mi-a spus: ”Mereu te enervezi când prinzi roșu, dar niciodată nu sărbătorești când prinzi culoarea verde.”

 

10. Azi am fost domnișoară de onoare la nunta prietenei mele. Acum 4 ani i s-a spus că a scăpat de cancer. Iar acum 8 ani, în ultimul nostru an de facultate, a fost diagnosticată cu cancer la sân și i s-a spus că mai are câteva luni de trăit.

 

11. Azi am primit un cadou gigantic de la una dintre prietenele mele. Mi-a spus că apreciază enorm faptul că sunt alături de ea și că-i sunt una dintre cele mai bune prietene. Suferă de retard atât mental, cât și fizic. Nu o văd decât jumătate de oră, o dată pe săptămână.

 

12. Azi, amanta tatălui meu i-a salvat viața mamei mele intrând în fugă în casa noastră care ardea și a scos-o de acolo în siguranță. Două minute mai târziu, acoperișul s-a prăbușit.

 

13. Azi am citit biletul de adio al fratelui mare care s-a sinucis. Și m-am speriat îngrozitor pentru că mi-am dat seama că simt și eu exact ce simțea el.

 

14. Azi, călătorind prin Kenya, am cunoscut un refugiat din Zimbabwe. Omul nu mai mâncase nimic de 3 zile și era extrem de slab și bolnav. Prietenul care mă însoțea i-a oferit un sandviș, iar primul lucru pe care omul i l-a spus a fost: ”Putem să împărțim, dacă vrei.”

 

15. Azi mama mea a murit din cauza cancerului. Toată viața mi-am dorit să construiesc un imperiu financiar. Iar acum că sunt relativ bogat, tot ce-mi doresc este să o am din nou pe mama lângă mine.

 

16. Azi, buletinul de știri de la ora 5 a uitat să menționeze că eu conduceam sub limita de viteză și că persoana pe care am călcat-o era dependentă de droguri cu tendințe de suicid și că s-a aruncat intenționat în fața mașinii mele.

 

17. Azi un băiețel de 12 ani a murit într-un incendiu. Casa lui a luat foc, chiar la mine în cartier. După ce a scos-o pe mama lui din flăcări, a alergat înapoi ca să-și salveze surioara de 5 luni.

 

18. Azi, privindu-mi bunica și bunicul în vârstă de 75 de ani jucându-se și tachinându-se, mi-am dat seama ce înseamnă dragostea adevărată. Sper să o găsesc și eu într-o bună zi.

 

19. Azi, trebuie să ne întâlnim în parc. Am ajuns, în loc, să ne întâlnim la Terapie Intensivă. În timp ce stăteam lângă patul ei și lângă toate aparatele la care era conectată și mă uitam la corpul ei inconștient, mi-am dus mâna în buzunar și am scos inelul de diamant cu care vroiam să o cer de soție și am plâns. Încă sunt aici, sperând și așteptând.

 

20. Azi, când i-am spus băiatului meu de 8 ani că toate visele noastre se vor îndeplini dacă ne ascultăm inima și muncim, m-a întrebat dacă visul meu a fost să devin chelneriță.

 

21. Azi, prietenul meu care e orb, mi-a explicat cu detalii amănunțite cât de frumoasă este noua lui iubită.

 

22. Azi, în cele 4 ore pe care le-a trăit, eu și tatăl lui l-am iubit cât pentru o viață întreagă.

 

23. Azi sunt în Irak pentru a treia oară, luptând la datorie pentru o cauză în care nu mai cred. Și vreau să mă duc acasă. Dar de acum 6 luni, când am aflat că soția mea are o aventură, nu mai știu care e casa mea.

 

24. Azi soția mea s-a internat la o clinică de dezalcoolizare, după ce azi-dimineață, în timp ce mânca, m-a întrebat cum m-am lovit la ochi și de unde am toate zgârieturile de pe față.

 

25. Azi, după 3 ani în care m-am certat zilnic cu studentul care stă vis-a-vis de noi, m-am trezit plângând în brațele lui mulțumindu-i neîncetat pentru că i-a salvat viața fiului meu.


About