Frumusete si sanatateMedicul din Timiș, acuzat că a lăsat un voluntar să opereze: 'Este...

Medicul din Timiș, acuzat că a lăsat un voluntar să opereze: ‘Este o minciună. Am să înaintez plângere la minister față de acest comportament iresponsabil’

Medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, acuzat că a lăsat un medic voluntar să opereze în locul său, iar pacientul a murit, a declarat, joi, că a participat la toate cele trei operații, iar pacientul ar fi murit din cauza unei infecții, relatează Mediafax.

Citește și: Secţia de Endocrinologie pediatrică din cadrul Institutului Parhon a fost redeschisă, după o investiţie generoasa

Medicul Mihai Ioanc spune că „totul este o minciună” și pacientul ar fi murit din cauza unei infecții. Acesta susține că alături de el a operat un alt medic, care are contract de gărzi cu spitalul.

“Totul este o minciună. În ziua respectivă, era o zi de luni, am intrat la pacientul respectiv, pe care-l internasem vineri. A fost internat de urgență, iar în timpul operației am fost asistat de medicul șef de gardă, de urgență, de doctorița Deznan, este medic specialist, cu autorizație de liberă practică și cu contract de gărzi cu spitalul. L-am operat pe pacient împreună cu doamna doctor. Acest pacient a făcut la câteva zile o infecție foarte gravă și m-aș fi așteptat din partea conducerii spitalului, dacă ar fi avut o minimă responsabilitate, să încercăm împreună să lămurim sursa cauzei infecției. Eu am stat de vorbă cu serviciul care este responsabil de infecțiile nosocomiale din spital și există două posibilități: să se fi contaminat intraoperator într-un fel sau altul, dar noi n-am avut niciodată o asemenea infecție gravă, sau să se fi contaminat endogen, adică din interiorul lui. Sunt asemenea cazuri în care nu avem ce să facem, pacienții noștri sunt destul de fragili de multe ori. Acest lucru nu este lămurit și nici nu cred ca va fi vreodată. Am participat și la celelalte două operații”, a afirmat medicul Mihai Ionac.

Șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară susține că directorul Spitalului Județean Timișoara a declanșat o anchetă internă, însă precizează că este “siderat de iresponsabilitatea domniei sale, deoarece ca profesionist, ca manager, aș fi așteptat finalizarea anchetei interne și nu justiție în presă. Dar se pare că dumnealui nu este capabil de altceva. Cred că domnul manager ar trebui să ofere explicații forurilor de care depinde. Eu am să înaintez plângere la minister față de acest comportament iresponsabil al managerului Spitalului Județean Timișoara”.

Medicul Mihai Ionac a ținut să-l contrazică pe directorul spitalului, care a precizat că pacientul a murit în urma unei hemoragii și a unui stop cardiorespirator, afirmând că decesul a fost cauzat de o infecție.

“Domnul manager este ginecolog, el înțelege la nivelul lui, mai limitat așa. Pacientul a făcut o infecție și sutura noastră vasculară s-a desfăcut. Pacientul era slăbit, el nu a pierdut foarte mult sânge, dar a decedat, el era suferind și cu inima. Din punct de vedere medical, și astăzi aș face la fel”, a afirmat Mihai Ionac.

Totodată, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară a mai susținut că nu a lăsat niciodată alt medic să opereze în locul lui.

“Noi înaintăm către blocul operator un program estimativ, în care se pun niște ore alocate la fiecare operație. Intervalul acela orar corespunde la spălarea sălii, pregătirea pacientului, eliberarea sălii, pansament, nu numai operația. Eu încerc să-mi organizez în așa fel activitatea încât toți acești timpi morți să îi câștig operând alți pacienți, care între timp sunt pregătiți. Eu petrec în spital între cinci și șapte, uneori opt ore în sala de operație, uneori se mai prelungesc operațiile și asta se poate vedea din registrele din blocul operator, care spun realitatea. Numai că domnul manager folosește realitatea care îi convine. Nu am făcut niciodată (n.r. să las alți medici să opereze în locul meu). Nu am făcut niciodată în viața mea așa ceva, nu așa mi-am construit cariera, alții și-au construit cariera pe fraudă, eu nu”, a conchis medicul Mihai Ionac.

Conducerea Spitalului Județean Timișoara a făcut o plângere la Poliție și la Parchet după ce fiul unui bărbat, operat de trei ori, a murit în spital. Rudele au sesizat că bărbatul a fost operat de un voluntar, nu de specialistul cel care figura în documente.

Directorul Spitalului Județean Timișoara, medicul Marius Craina, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că unitatea medicală a fost sesizată de un aparținător că tatăl său a murit după ce a fost operat de un alt medic decât cel care figura în documente.

Totul s-a întâmplat la începutul lunii februarie a acestui an, când un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost internat în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Județean Timișoara, iar mai apoi operat la piciorul stâng. Au mai urmat două intervenții chirurgicale, iar în scurt timp pacientul a murit. După cele întâmplate, fiul bărbatului a făcut o sesizare conducerii Spitalului Județean Timișoara, în care reclama faptul că pe tatăl său ar fi trebuit să-l opereze medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, dar în realitate intervenția a fost efectuată de un alt medic tânăr, angajat ca și voluntar în unitatea medicală.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.