Frumusete si sanatatePrermieră medicală în Israel - Prima inimă umană vascularizată realizată cu ajutorul...

Prermieră medicală în Israel – Prima inimă umană vascularizată realizată cu ajutorul unei imprimante 3D

Prima inimă umană vascularizată realizată cu ajutorul unei imprimante 3D pornind de la materialul biologic și propriile celule ale pacientului a fost prezentată, luni, de o echipă de cercetători de la Universitatea din Tel Aviv, Israel, potrivit The Jerusalem Post potrivit mediafax.

Până de curând, specialiștii au reușit să creeze cu ajutorul imprimantelor 3D doar țesuturi simple, fără vase de sânge.

„Aceasta este pentru prima dată când cineva a conceput și realizat la imprimantă o inimă completă, cu celule, vase de sânge, ventriculi și camere”, a spus profesorul Tal Dvir, de la Universitatea din Tel Aviv și Centrul Sagol pentru Biotehnologie regenerativă, coordonator al acestui studiu.

Informații despre studiu au fost publicate în Advanced Science.

Maladiile cardiace se situează pe primul loc în topul cauzelor de deces în SUA, iar, în Israel, pe locul al doilea, după cancer.

Transplantul este adesea singura soluție pentru pacienții cu insuficiență cardiacă în ultima fază. Însă lista de așteptare poate fi lungă, iar mulți pacienți mor fără nicio șansă.

„Această inimă este realizată din celule umane și materiale biologice specifice pacientului. În tehnica noastră, aceste materiale sunt folosite ca cerneluri biologice, substanțe formate din zahăr și proteine care pot fi utilizate pentru imprimarea 3D a unor modele de țesuturi complexe”, a explicat Dvir.

„Rezultatele noastre demonstrează potențialul abordării noastre în ceea ce privește crearea unor țesuturi personalizate și transplantul de organe în viitor”, a mai spus acesta.

La acest moment, inima creată de cercetătorii israelieni este de mărimea celei de iepure, dar specialiștii spun că o inimă umană standard poate fi obținută prin aceeași tehnologie.

Potrivit lui Dvir, folosirea de material biologic prelevat de la pacient este crucială pentru un rezultat de succes.

Următorul pas este acela de a determina aceste inimi să se comporte ca cele umane. Inițial, vor fi transplantate în organismele unor animale, apoi în cele ale unor pacienți umani.

Dvir a mai spus că se așteaptă ca tehnologia să fie una de rutină în spitale în aproximativ 10 ani.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.