Problema asigurării necesarului de sânge pentru pacienții români este una adusă periodic de mass media în atenția publicului și a decidenților. Este o problemă care trenează de zeci de ani și la care singurele soluții reale au venit din partea societății civile prin campanii de educare asupra importanței donării de sânge. Rezultatul este că și azi pacienții care au nevoie de sânge lansează multe apeluri pentru donare către rude și cunoștințe. Vorbim de un sistem care funcționează, dar la cote de avarie și categoric nu de o manieră sustenabilă pe termen lung.
În cazul plasmei umane, un produs din sânge, din care se obțin celebrele imunoglobuline, situația este chiar mai critică. Pacienții cu un sistem imunitar puternic afectat, depind în continuare de importuri. Piața globală de imunoglobulină este însă una în care cererea este semnificativ mai mare ca oferta. În aceste condiții, dat fiind că prețurile oferite în România sunt unele dintre cele mai mici din Europa, nici producătorii de imunoglobulină nu se înghesuie să acopere necesarul de pe piața locală. Urmând logica simplă de afaceri ei preferă să își vândă produsele pe piețe mai generoase. Pe fondul cererii mai mari la nivel global, tendința în plan internațional este, de altfel, de creștere a prețurilor imunoglobulinelor. La celălalt pol, potențialul de tratament oferit de imunoglobuline este din ce în ce mai larg și încă este descoperit. Imunoglobulinele încep să fie utilizate de la boli reumatice la tratamentele FIV. Toate informațiile medicale conduc la concluzia că cererea de imunoglobulină va spori, accentuând deficitul global de acest produs.
Situația imunoglobulinelor în România nu s-a schimbat radical față de contextul care a generat crizele din anii 2017 și 2018. În continuare avem mai puțin decât necesarul stabilit și, drept rezultat, utilizăm mai puțin soluția imunoglobulinelor decât ar avea nevoie pacienții români. Medicii sunt descurajați să recomande tratamente cu imunoglobuline știind penuria acestui produs, iar tratamentele sunt limitate la cazurile cronice și critice.
Dată fiind situația internațională și evoluțiile probabile, cea mai bună soluție pentru România ar fi crearea unei bănci de sânge, plasmă umană și celule stem. Este un sistem testat și eficient, care există în toate țările UE, mai puțin în România. El ar presupune inclusiv crearea internă a prporiilor capacități de colectare de plasma, țara noastră urmând să nu mai depindă de importurile de imunoglobuline. Banca ar răspunde și la problema lipsei de sânge, ca și la cea a colectării și păstrării de celule stem. Este o soluție care se vehiculează de mulți ani. Dar mereu a fost abandonată din cauza opoziției celor interesați de menținerea situației actuale. Este un sistem ineficient pentru pacienți, dar eficient în a menține influența și puterea unui număr restrâns de persoane păstrate în funcție de toate guvernările.
În luna februarie a acestui an, după multe tărăgănări, Comisia Națională pentru Prognoză și Strategie a lansat în dezbatere publică studiul de fundamentare, nota de fundamentare și draftul de H.G. pentru aprobarea înființării unei bănci de sânge, plasmă umană și celule stem în regim public privat. I-a luat actualei majorități guvernamentale, PSD-ALDE, mai bine de 3 ani simpla lansare în dezbatere a unui astfel de proiect, în condițiile în care criza de sânge și de plasmă umană au fost la ordinea zilei în toată această perioadă. Această întârziere este tocmai rezultatul opoziției celor interesați de menținerea actualei situații.
Mai mult, în curând se împlinesc 3 luni de la momentul încheierii perioadei de dezbatere publică a textelor propuse și nu s-a mai înregistrat nicio evoluție, fiind evidentă lipsa de susținere politică a proiectului. Nu la fel putem spune și despre opozanții din umbră, atacurile la adresa soluției unei bănci de sânge în parteneriat public privat neîntârziind să apară. Nu sunt atacate însă elemente de fond, fundamentele pe cifre ale proiectului. Din dorința de compromitere a proiectului, acesta este politizat și se ridică false probleme, precum vânzarea sângeului de către partenerul privat. Conform legii 282/2005, articolul 29, alineatul (1), componentele sangvine umane sunt distribuite însă doar ȋn sistem non-profit. De asemenea, conform aceleiași legi, articolul 29, alineatul (2), doar produsele obținute prin prelucrarea plasmei se distribuie contra cost. Proiectul de parteneriat public privat nu a luat în calcul modificarea acestor prevederi, ci dimpotrivă, menționează clar că se respectă legislația ȋn vigoare. Proiectul detaliază veniturile din care privatul își va amortiza investițiile făcute pe durata parteneriatului, fiind exclusă vânzarea de sânge și componente din sânge, tocmai pentru că acestea vor fi distribuite către spitale doar în sistem non-profit. Bătălia nu este însă una de combatere a argumentelor, ci a decredibilizării proiectului, pentru ca el să mai fie amânat măcar cu câțiva ani.
Practica parteneriatului public privat este cea în care au fost realizate cele mai multe bănci de sânge, plasmă umană și celule stem. Cele mai performante sisteme de colectare a plasmei umane sunt în Germania, Austria, Cehia, acolo unde sectorul privat a preluat sarcina dezvoltării sistemului de colectare și procesare a plasmei umane.
Ȋntr-un astfel de parteneriat public privat, se creează un cadru extrem de clar, care stabilește sarcini și mecanisme stricte de monitorizare și control a respectării obligațiilor investitorului privat. Acesta dezvoltă infrastructura necesară, o operează în anumite condiții stabilite de la bun început pentru un număr de ani și, la finalul perioadei, statul devine proprietar.
Opoziția față de soluția parteneriatului public privat este similară cu opoziția față de sistemul de pensii administrate privat. Sfidează evidența economică și nenumăratele cazuri practice care demonstrează că structurile private sunt mai bine gestionate decât cele publice. Întrebarea este, însă, dacă mai binele pacienților și bunele practici europene în domeniu vor conta mai mult decât dorința și influența celor care azi caută sub orice formă blocarea proiectului băncii de sânge, plasmă umană și celule stem.