SportCei mai talentați juniori români, premiați la Dr. Oetker Junior Trophy

Cei mai talentați juniori români, premiați la Dr. Oetker Junior Trophy

Jucătorul român Mihai Coman, care ocupă locul 1 în clasamentul Tennis Europe la categoria 14 ani, a fost premiat în cadrul conferinței de presă din cadrul celei de a opta ediții a Dr. Oetker Junior Trophy.


„Dr. Oetker Junior Trophy este cea mai importantă competiție de juniori de până în 14 ani din această parte a Europei. De la ediție la ediție, competiția noastră a progresat, devenind extrem de importantă. Lucru arătat și de participare, care acum este cea mai numeroasă dintre toate edițiile. Interesul este enorm pentru această competiție, iar din cei 190 de participanți din 22 de țări, jumătate sunt din România. Foarte multe țări își arată interesul să participe aici, mai ales că e turneu de categoria 1. Cu siguranță nu am fi putut organiza aceste ediții dacă nu ar fi fost alături de noi principalul partener Dr. Oetker România, care de ani buni susține cele mai importante competiții ale tenisului românesc. Aceste turnee demonstrează întregii lumi că suntem în stare să organizăm competiții de nivel mondial și că suntem alături de viitorii campioni. Ne bucură faptul că principalii favoriți ai acestui turneu atât la fete, cât și la băieți, sunt din România”, a declarat președintele F.R. Tenis, George Cosac .

Multipli campioni naționali și deținători a numeroase competiții internaționale, Eva Maria Ionescu și David Carteputredă, au fost premiați cu Trofeul Tinerelor Talente.

„Este o o mare bucurie să vezi că acest turneu a ajuns la o participare de peste 190 de copii din 22 de țări. Turneul a crescut atât ca valoare, cât și ca participare. Povestea continuă și sperăm ca la anul să vină aici peste 200 de copii. Dar cea mai mare bucurie care mi s-a întâmplat astăzi a fost premierea Evei Ionescu, care este legitimată la Tenis Club Curtea de Argeș. Acesta este un exemplu de cum pot evolua copii în funcție de susținerea pe care o au. Este un lucru extraordinar să îi vezi pe acești copii evoluând de la an la an la categorii mai superioare și cu rezultate din ce în ce mai bune”, a declarat Ioan Cozma, Director General Dr. Oetker România .

Premierile de la Centrul Național de Tenis au fost făcute de către Directorul General al Dr. Oetker România, Ioan Cozma, promotor al tinerelor talente și George Cosac, președintele F.R. Tenis.

De asemnea, directorul turneului Dr. Oetker Junior Trophy, Cătălina Cristea, a anunțat Trofeul Fair Play, in memoriam Florența Mihai.

La cea de a opta ediție a Dr. Oetker Junior Trophy, competiție internațională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, care va avea loc în perioada 20-26 mai, vor concura peste 190 de sportivi din 22 de țări.

Sponsorul oficial al turneului despre care puteți afla informații pe juniortrophy.ro  este Dr. Oetker Romania, iar promotorul competiției este SCG -Smart Corporation Group.

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.