Frumusete si sanatateÎncălzirea globală aduce cinci noi specii de țânțari în România - Ce...

Încălzirea globală aduce cinci noi specii de țânțari în România – Ce boli grave pot transmite aceștia

Cinci specii noi de ţânţari periculoşi s-au adaptat climei din România, din pricina încălzirii planetei. Grav este, ca ţânţarii pot aduce boli tropicale, inclusiv malarie potrivit stirileprotv.ro.

În ultima jumătate de secol, temperatura medie din ţara noastră a crescut cu aproape un grad, după cum arată un studiu efectuat de Universitatea de Științe Agricole din Iaşi, la care au participat şi specialişti din alte state europene.

Cercetătorii au analizat cum au evoluat temperaturile în România din 1961 până în 2017. Studiul a indicat o încălzire a atmosferei de la noi cu 0,72 de grade Celsius.

Această creştere a temperaturii – spun specialiştii – a făcut posibilă adaptarea la clima de la noi a unor specii de ţânţari care pot transmite boli periculoase – inclusiv malaria, boala eradicată acum o jumătate de secol.

Liviu Miron, profesor Facultatea de Medicină Veterinară Iași: “O specie am găsit-o nouă acum câţiva ani – anofeles athropavus – care e originară din Nordul Sardinie. Ele sunt potenţial malarigene. Ei se pot dezvolta datorită climei de acum şi se poate favoriza şi din cauza studenţilor care vin din alte ţări şi poarta în ei gena malaria. Dacă îi înţeapă pe ei atunci se poate transmite malaria.”

Citește și: Răsturnare de situație în cazul Sorinei: Măsuri de lipsire a libertății unui om

În următorii ani, situaţia va deveni şi mai periculoasă – avertizează cercetătorii care au făcut studiul.

Până în 2035, în România temperaturile vor creşte cu încă 0,7 grade Celsius iar încălzirea va permite şi altor specii de ţânţari să se adapteze. Nu este exclus să se înmulţească şi cazurile de boli tropicale.

Liviu Miron, profeso Facultatea de Medicină Veterinară Iaşi: ”Încălzirea numai cu o zecime de grad pentru 28 de zile, cât durează un ciclu biologic la ţânţar favorizează şi diminuează această perioadă a ciclului, iar ţânţarii se multiplică mai repede. Asistăm la o creştere a speciilor de ţânţari cu 100% la 0,1 grade. În ultimii 5-6 ani de când au venit aceste valuri de aer tropical au adus diferite elemente parazitare către continent. Au început să apară boli tropicale cu care noi nu ne-am întâlnit până acum.”

Din cauza temperilor tot mai mari, ţânţarii şi-au schimbat şi comportamentul. Sunt mult mai agresivi şi atacă în orice perioadă a zilei, nu doar la apus.

Bărbat: ”Înţeapă tare. Nu poţi merge fără să fii îmbrăcat bine.”

Bărbat: “E foarte mare problemă cu ţânţarii, te muşcă de numa. Am văzut şi eu că sunt mai agresivi, parcă muşcă mai tare.”

Silviu Gurlui, specialist în probleme de mediu: “Creşterea temperaturii şi a poluării duc la o răspândire şi deplasare majoră a ţânţarilor dinspre o zonă, spre alta şi la agresivitatea lor. Populaţia de ţânţari a crescut mult şi sunt mai agresivi. Trebuie să înţelegem adaptarea lor la clima altfel va fi foarte grav.”

Carmen Dorobăț, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Iași: “Este extrem de cald şi cu atât mai mult aceste făpturi îşi modifică stilul de viaţă şi trebuie să fim atenţi. Înţepătura de țânțar poate duce la infecţii, cum e West Nile care apare la 20% din cazuri iar acolo poate apărea meningita, encefalita şi trebuie să avem mare grijă.Anul trecut am avut 3 decese.”

Pentru a vă proteja împotriva ţânţarilor, medicii recomandă folosirea unor loţiuni speciale. În plus, în special seara, ar trebui să purtaţi bluze cu mâneci lungi şi pantaloni – astfel încât pielea să nu fie la vedere.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.