Dacă, până în perioada interbelică, România vedea Franța drept model cultural de urmat (de unde și alintul de ”micul Paris” al Bucureștiului), după revoluție ne-am schimbat năzuințele și am devenit filoamericani. FOARTE filomaericani. La deschiderea primului McDonald’s, cel de la Piața Unirii, bucureștenii s-au călcat în picioare, semn că Micul Paris devenea, încet, dar sigur, un Mic Bronx (nicidecum un mic New York, pentru că new yorkezii sunt în general oameni sportivi și cu alimentație sănătoasă, problema e că noi împrumutăm obiceiuri din zona rurală sau periferică a Americii). În lungmetrajul de debut al lui Cristian Mungiu, ”Occident” (2002), există o replică genială apropo de modul cum era privit McDonald’s-ul în anii ’90-2000. Când fata care își tot dădea anunțuri în rubrica de ”matrimoniale” este scoasă de un străin în oraș, maică-sa o interoghează, la întoarcerea acasă: ”Și zi, mamă, unde te-a dus?”. Fata, făcând eforturi să pară indiferentă, nicidecum încântată: ”Ei, la McDonald’s…”. La care maică-sa își pune mâna la gură, impresionată, și reușește să îngaime: ”Îți dai seama, mamă, cum ar fi să mănânci ÎN FIECARE ZI la McDonald’s?!”. De altfel, după ce lanțul american de fast food a deschis o reprezentanță și în Galați, mulți dintre localnici și-au înnoit garderoba cu câte un costum mai elegant, pentru că credeau că fără frac nu te primește la Mc.
McDonald’s-ul este privit și acum, de tineri mai ales (ceea ce îngrijorător), ca un restaurant cel puțin respectabil, ba chiar ca o fiță. În ceea ce privește cultura de masă a românului, filmele americane sunt aproape omniprezente, cele europene sau chiar românești fiind privite cu suspiciune și strâmbături din nas și făcând săli goale la mall-uri, în rarele ocazii când reușesc să intre în circuitul cinematografelor din România.
Pasiunea pentru americani vine și cu numeroasele slăbiciuni ale acestei culturi, împrumutate și de noi până la punctul la care au devenit, deja, ale noastre. Poate vi se va părea straniu, dar americanii sunt un popor extrem de conservator. Și sunt conservatori numai în direcțiile greșite. De pildă, au o problemă serioasă cu nuditatea, pe care o percep (din cauza minților lor ușor deviante și obișnuite cu cenzura) ca sexualitate. Nu au nici o problemă cu violența, în schimb. Ia gândiți-vă, de câte ori ați văzut o armă, un viol, o bătaie sau un limbaj foarte agresiv (”Fuck” în sus, ”Fuck” în jos) în filmele americane și de câte ori ați văzut un sân, un penis sau un vagin? Extraordinarul film ”Blue is the Warmest Colour” (al tunisianului Abdel Kechiche) este doar unul dintre zecile de exemple de filme refuzate de Academia Americană în lista pentru Oscarurile din anul respectiv, motivul invocat fiind nuditatea excesivă și o scenă de dragoste între două fete pe care (culmea!) o găsim, la o căutare sumară pe Google, pe un site porno, nu pe unul de filme sau artă.
În lucrarea sa ”Virtutea nudității: sănătate fizică și psihică”, doctorul Conrad Manning afirmă: ”Este esențial să privim nuditatea ca pe ceva comun și banal și să nu asociem aprioric nuditatea cu sexualutatea. Astfel, interesul pervers pentru pornografie ar fi redus simțitor.” În restul lucrării, dr. Manning ne provoacă să ne imaginăm cât de mult s-ar însănătoși societatea noastră dacă bărbații, în special, nu ar mai asocia un corp gol de femeie cu sexul și li s-ar părea ceva firesc, fără implicații libidinoase. Mai mult, el spune că este în principal vina hainelor că nu reușim, în general, să ne acceptăm și să ne iubim pentru ceea ce suntem.
Nenumărate studii au demonstrat că copiii care cresc într-un mediu în care nuditatea este încurajată și chiar acceptată reușesc să dezvolte psihice mult mai armonioase, tocmai pentru că li se întipărește de mici ideea că nuditatea nu are nimic în comun cu sexul. În lucrarea lor ”Copilul dezbrăcat: cum să crești fără rușine”, Dennis Craig Smith și William Sparks concluzionează: ”copiii care provin din familii în care părinții stau goi în propria casă sunt semnificativ mai sănătoși psihic, această influență având un rol mult mai mare într-o imagine corectă asupra propriului corp și a corpului uman în general decât rasa, genul sau țara din care provin.”
Avantajele demonstrate științific ale nudității nu se opresc la sănătatea psihicului, ci merg chiar până la aceea fizică. Dăm cuvântul doctorului Norman Doidge, specialist în Alzheimer: ”Să mergi cât mai mult desculț este o activitate care reduce enorm riscul de Alzheimer, deoarece perceperea suprafeței pe care pășim de către creier îl face pe acesta să dezvolte legături neuronale suplimentare, mai eficiente și mai complexe”.
Și, dacă toate astea nu au fost de ajuns, iată 7 motive pentru care e musai să dormi dezbrăcat(ă)