Frumusete si sanatateSanatoriul Balnear din Techirghiol cumpără aparatură medicală de 8,3 milioane de euro

Sanatoriul Balnear din Techirghiol cumpără aparatură medicală de 8,3 milioane de euro

Sanatoriul Balnear și de Recuperare din Techirghiol cumpără aparatură medicală de ultimă generație, în valoare de 8,3 milioane de euro, potrivit documentelor publicate de instituție în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SICAP). Nămolul sapropelic şi apă sărată sunt căutate de mulți turiști, potrivit Mediafax.

Reprezentanții unității medicale vor să schimbe aparatura medicală veche cu una nouă, modernă, pentru a spori eficiența și pentru a îmbunătății condițiile pentru pacienții care vin să se trateze la Techirghiol.

„Contractele subsecvente vor fi încheiate semestrial sau ori de câte ori apare o nevoie nouă, cuantumurile valorice ale fiecărui contract subsecvent fiind stabilite în raport cu necesitățile ce fac obiectul contractului și a resurselor financiare pe care autoritatea contractantă le are la dispoziție”, se arată în anunțul publicat pe SICAP.

Achiziția a fost împărțită în cinci contracte, care au fost câștigate, în urma licitației, de patru societăți. Contractele au fost atribuite în 29 noiembrie 2019, iar anunțul câștigătorilor a fost urcat în sistemul electronic de achiziții publice în 26 decembrie 2019.

Aparatura din lotul 1, privind „Robotica medicală”, va avea o valoare cuprinsă între 7,7 și 15,5 milioane de lei, cea pentru „Estetica medicală”, între 2,4 și 4,7 milioane de lei, aparatele de „Recuperare” vor costa între 3,7 și 7,5 milioane de lei, lotul pentru „Imagistică” va costa între 2,3 și 4,7 milioane de lei și, în cele din urmă, lotul pentru „Autoclave” va costa între 137 și 274 mii de lei.

În total, Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a semnat contracte cadru între 15,6 și 32,9 milioane lei fără TVA.

La Sanatoriul Balnear și de Recuperare din Techirghiol sunt tratate afecţiuni ale aparatului locomotor (degenerative, abarticulare, inflamatorii, posttraumatice), neurologice, ginecologice (în special sterilitatea secundară), dermatologice (în special psoriazisul cutanat) şi boli asociate (respiratorii, profesionale, endocrine, cardio-vasculare), potrivit informațiilor publicate pe site-ul instituției.

Pentru tratamentul cu nămolul sapropelic şi apă sărată vin, mai ales vara, turiști din țară și din străinătate.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.