Frumusete si sanatateS-a aflat! Descoperirea care spulberă tot ce se știa despre coronavirus

S-a aflat! Descoperirea care spulberă tot ce se știa despre coronavirus

Perioada de incubație a noului coronavirus apărut în China, respectiv de la expunere la apariția simptomelor bolii, este, în medie, de 5,2 zile, dar variază mult de la un pacient la altul, arată unul dintre studiile cele mai ample privind această epidemie, potrivit medicalxpress.com,, scrie Mediafax.

Deși au recunoscut că estimarea este „imprecisă”, cercetătorii chinezi care au realizat acest studiu, publicat în New England Journal of Medicine, au spus că își bazează concluziile pe observațiile medicale făcute pe parcursul a 14 zile în cazul persoanelor expuse la virus.

Organizația Mondială a Sănătății informa, luni, că perioada de incubație variază de la două la zece zile în cazul acestei infecții cu coronavirus, care are drept simptome febra, tusea și problemele respiratorii.

Cercetătorii au studiat primii 425 de pacienți diagnosticați cu acest virus pentru a stabili alte două caracteristici fundamentale ale epidemiei. De la prima manifestare, în Wuhan, în decembrie, numărul pacienților s-a dublat la fiecare 7,4 zile.

Citește și: Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la meteorologi – Cod galben de viscol și ninsori. 27 de județe vizate

De asemenea, cercetătorii estimează că fiecare pacient a infectat, în medie, 2,2 persoane.

Cifra nu prezice cât de mare va fi epidemia, dar este utilă, cercetătorii fiind de părere că este una mică, apropiată de cea a unui sezon de gripă (1,3) și comparabilă cu cea din timpul epidemiei de Sindrom Acut Respirator Sever (SARS), din 2002-2003 (3).

Cercetătorii au mai descoperit că transmiterea de la om la om s-a făcut încă de la mijlocul lunii decembrie 2019.

Concluziile noului studiu sunt similare cu cele ale unuia realizat de o echipă de cercetători din Olanda, care a descoperit că perioada de incubație este de 5,8 zile, cu mari variații.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.