Frumusete si sanatateDETALIU capital remarcat de cercetători în lupta cu noul CORONAVIRUS. 41% dintre...

DETALIU capital remarcat de cercetători în lupta cu noul CORONAVIRUS. 41% dintre primii 138 de pacienţi diagnosticaţi au fost infectați chiar în SPITAL

O proporţie de 41% dintre primii 138 de pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus într-un spital din Wuhan, China, ar fi fost infectaţi chiar în spitalul respectiv, arată un studiu publicat vineri în revista medicală JAMA, potrivit unui articol publicat de medicul Tom Frieden pe site-ul CNN preluat de news.ro

Vezi și: Medicul Mircea Beuran divulgă o discuţie cu ministrul Sănătăţii. S-a întâmplat cu puţin timp înainte să fie demis

Astfel, aproape jumătate dintre infecţiile inişiale din spitalul respectiv par să fi fost răspândite chiar în spital, prin transmitere nosocomială.

Mai mult decât atât, majoritatea cazurilor nu par să fi fost rezultatul unui eveniment prin care un singur pacient transmite infecţie către mai mulţi oameni, lucru posibil de exemplu prin intermediul unei bronhoscopii, în timpul căreia medicul introduce un tub în plămânii unui pacient, care poate avea ca rezultat un număr mare de infecţii.

Acest eveniment ar fi un motiv de îngrijorare, dar nu atât de mare ca ceea ce pare să se fi întâmplat: multe dintre cadrele medicale şi mulţi pacienţi s-au infectat în multe zone ale spitalului. În plus, având în vedere că este un spectru larg de infecţii şi au fost testaţi doar pacienţii care nu se simţeau bine, este destul de probabil ca transmiterea bolii în spital să fi fost mai mare.

Aşa că, la fel ca SARS şi MERS, alte coronavirusuri apărute în trecut, coronavirusul din Wuhan se răspândeşte în spitale.

Ce înseamnă acest lucru?

Virusul pare să fie destul de infecţios, personalul medical pare să fie în pericol în mod special, fiind nevoie de mai multe informaţii legate de cât de infecţios este. S-ar putea ca virusul să fie imposibil de controlat, la fel ca răceala comună şi gripa, dar impactul personal şi pentru societate să poată fi atenuat.

Eforturile extraordinare ale Chinei pentru oprirea răspândirii virusului, chiar dacă fără succes, ar putea încetini acest lucru şi ar putea îmbunătăţi capacitatea Chinei şi a restului lumii de a limita răul provocat de virus.

Vezi şi: EXCLUSIV – MCV nu este obligatoriu pentru Guvernul Orban. Transparenţă doar de faţadă la Ministerul Justiţiei, în selectarea viitorilor şefi de parchete .

Ce trebuie făcut?

Trebuie protejată sănătatea personalului medical şi a altor persoane care îngrijesc persoane bolnave. Acest lucru poate fi făcut printr-o ierarhie a controlului: al surselor, tehnic, administrativ, personal.

Controlul surselor include încurajarea pacienţilor care au o formă uşoară a bolii să nu îi expună pe ceilalţi; toţi bolnavii să poarte măşti; limitarea vizitelor persoanelor care pot fi bolnave; personalul medical bolnav să nu lucreze; reducerea la minimum şi asigurarea siguranţei unor proceduri riscante, cum ar fi bronhoscopiile şi inducţia sputei, prin efectuarea acestor proceduri în camere izolate.

Controlul tehnic include crearea de partiţii în zonele de triaj, prevenirea recirculării aerului contaminat şi curăţarea cu atenţie a suprafeţelor şi implementarea unor măsuri de precauţie suplimentare pentru cazurile suspecte.

Controlul administrativ include întrebarea tuturor pacienţilor dacă au simptome şi controlul temperaturii acestora; cerinţa ca cei care tuşesc sau au febră să poarte mască facială şi izolarea lor, cel puţin la câţiva metri, până când sunt consultaţi. Este important în mod special ca toţi pacienţii posibil contagioşi să fie identificaţi rapid şi să se aplice proceduri stricte de control al infecţiilor în toate unităţile medicale.

Controlul personal include spălarea pe mâini şi igiena respiratorie. Purtarea de măşti de către persoanele sănătoase, fără simptome, care nu îngrijesc bolnavi, are beneficii scăzute sau deloc şi ar putea face mult rău persoanelor care au nevoie de măşti şi nu le pot obţine.

Ce mai trebuie să ştim?

Învăţăm foarte mult, dar trebuie să învăţăm şi mai multe, a arătat autorul articolului.

China a lucrat mult pentru a ţine pasul cu testarea, îngrijirea şi impactul social al virusului, iar apariţia unor informaţii epidemiologice cruciale este un lucru bun, notează autorul articolului.

Aceasta a arătat că nu se ştie cine a fost testat, în ce proporţie rezultatele au fost pozitive, cum se schimbă proporţia în timp, care sunt ratele de rezultate pozitive în funcţie de locaţie, săptămâna de testare şi vârsta pacienţilor. De exemplu: Câţi copii au fost testaţi? Numărul mic al copiilor infectaţi reflectă lipsa testărilor sau lipsa infecţiilor?

Alte întrebări sunt: Între cei testaţi pozitiv, în ce proporţie dezvoltă o formă severă a bolii, în funcţie de vârstă, sex şi condiţii medicale preexistente: În ce proporţie se înregistrează decese, analizată în funcţie de aceiaşi factori?

Între toţi pacienţii care apelează la unităţi medicale din Wuhan şi alte regiuni, ce proporţie dintre cei care tuşesc au infecţia? În ce proporţie persoanele care nu tuşesc sunt infectate cu noul coronavirus?

Vezi și: Amendă URIAȘĂ: Apple ÎNCETINEȘTE intenționat performanțele modelelor vechi

Răspunsurile la aceste întrebări vor ajuta la stabilirea dacă virusul circulă deja pe scară largă ( a devenit epidemie şi nu poate fi stopat), în ce proporţie cei care sunt infectaţi sunt grav bolnavi şi dacă epidemia ajunge la nivelul maxim sau nu.

Medicul Tom Frieden este fost director al US Centers for Disease Control and Prevention (Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite) şi fost şef al New York City Health Department. În prezent, Frieden este preşedinte şi director general al Resolve to Save Lives, o iniţiativă mon-profit la nivel global finanţată de Bloomberg Philanthropies, Chan Zuckerberg Initiative, şi Bill and Melinda Gates Foundation şi parte a organizaţiei non-profit Vital Strategies.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...