Frumusete si sanatateRemediul natural pentru steatoza hepatică - Legumele care conțin substanța-medicament

Remediul natural pentru steatoza hepatică – Legumele care conțin substanța-medicament

Cercetătorii au descoperit că un compus natural, care se găsește în anumite legume, poata trata și preveni steatoza hepatică, denumită popular ficat gras notează exquis.ro.

Ficatul gras non-alcoolic se caracterizează prin acumularea de grăsimi la nivelul ficatului și e un diagnostic primit de tot mai multe persoane. Prevalența acestei afecțiuni, care conduce la boli cronice hepatice, este de 25%.

Remediu excelent pentru ficatul gras

Vestea bună e că boala ficatului gras se poate ameliora considerabil prin alimentație și prin consumul unor anumite legume, despre care cercetărorii au descoperit că ar conține o substanță extrem de benefică în prevenirea și tratarea bolii. Este vorba despre indole, o substanță care se găsește, în mod natural, în crucifere, așa cum sunt varza, broccoli sau varza de Bruxelles, relatează doctorulzilei.ro.

Studiul a fost realizat de specialiști de la Universitatea A&M din Texas, în colaborare cu alte instituții și publicat în revista medicală Hepatology.

”Alimentele care au o capacitate naturală de a produce indole sau medicamentele care mimează acest efect ar putea fi folosite ca noi tratamente pentru boala ficatului gras,” a explicat Dr. Chaodong Wu, unul dintre specialiștii care au realizat studiul. Potrivit medicului, compusul are un rol important în prevenirea degradării ficatului deoarece previne atât acumularea de grăsimi în ficat, cât și apariția infalamției.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.