Frumusete si sanatateObiceiul greșit pe care îl faci atunci când mănânci banane - Iată...

Obiceiul greșit pe care îl faci atunci când mănânci banane – Iată la ce riscuri te expui

Cercetătotii au demonstrat că în vârful bananelor există o acumulare de substanţe toxice extrem de periculoase, care arată ca un minuscul bob de mazăre de culoare brună, informează Realitatea Tv.

Maimuţele consumatoare de banane vor desface întotdeauna o banană de la coadă, nu din vârf, tocmai pentru a evita să mănânce acea parte toxică.

Se poate dovedi că până acum am procedat greşit în ce priveşte consumul de banane.

SURSE – A apărut a treia aripă în PSD și Pro România

Încă de când a fost conştientizată posibilitatea de consum a bananelor, modalitatea nu s-a schimbat prea mult: se rupe vârful, se curăţă de coajă şi se consumă ceea ce constituie miezul. Dar, se pare, că până acum cu toţii greşeam când urmam aceşti paşi, scrie descoperă.ro.

Multiple cercetări au demonstrat că cele mai multe dintre substanţele nutritive din banane se află, de fapt, în partea pe care o aruncăm, în coajă.

Coaja de banană conţine probiotice şi mai multe substanţe utile pentru organism, printre care: luteina (benefică pentru vedere şi sănătatea ochilor), potasiu şi tryptophan.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.