Frumusete si sanatateCel mai bun leac împotriva insomniei -Tehnica de respirație care face minuni

Cel mai bun leac împotriva insomniei -Tehnica de respirație care face minuni

Insomnia este o problemă frustrantră iar majoritatea oamenilor ar încerca aproape orice ca să reușească să ațipească măcar un pic. Așadar, oricine nu a reușit să adoarmă cu trucuri obișnuite ar trebui să încerce meteoda „4-7-8”, scrie Mediafax.

Adepții acestei metode susțin că durează mai puțin de un minut și este extrem de simplă, potrivit MedicalNewsToday.

Andrew Weil, specialist în medicină integrativă, de la Universitatea din statul american Arizona, a explicat că această tehnică de respirație este împrumutată de la yoghinii din India, care o folosesc în timpul meditației.

„Este cea mai bună metodă pentru a reuși să adormi din nou atunci când te trezești în mijlocul nopții. Pur și simplu inspiri pe nări timp de patru secunde, îți ții respirația timp de șapte secunde, iar apoi expiri încet timp de alte opt secunde”, a spus Weil.

Metoda trebuie repetată de câte ori este nevoie până când persoana reușește să adoarmă.

În afară de faptul că îi ajută pe oamenii care suferă de insomnie, această metodă mai poate fi folosită și pentru calmare în situații stresante, dar și pentru aplanarea momentelor de conflict.

Metoda funcționează atât de bine pentru că forțează încetinirea bătăilor inimii. Weil recomandă folosirea acestei tehnici de două ori pe zi pentru a putea observa cu adevărat beneficiile sale, dar și completarea ciclului doar de patru ori la început.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...