Frumusete si sanatateGestul făcut de Toma Caragiu la cutremurul din ’77! I-a adus moartea...

Gestul făcut de Toma Caragiu la cutremurul din ’77! I-a adus moartea marelui actor

Ce au mai trecut anii şi ce s-a aşternut uitarea peste nişte oameni pe care mulţi îi iubim deşi nu am avut privilegiul să îi cunoaştem. Aveam 2 ani la cutremurul de pe 4 martie 1977 şi evident că nu am cum să îmi amintesc ceva. Ce ştiu însă şi ce a rămas, conform statisticilor, e că atunci au murit 1600 de oameni.

Iar unul dintre cei găsiţi pe sub dărâmături, după câteva zile de la cataclism, a fost marele actor Toma Caragiu. N-ar fi trebuit să se afle în acel loc, ci la munte, cu soţia. Doar că în momentul acela blestemat, Toma Caragiu era în casa lui, aşteptând să îl sune Mimi, aşa cum o alinta el pe consoartă. Îi spusese că îl va suna fix la ora 21.30, iar el era la un pahar cu regizorul Alexandru Bocăneţ. Amândoi au fugit pe scări în timpul seismului. Blocul a fost distrus până la etajul trei, iar ei au fost prinşi sub dărâmături. Au fost găsiţi după şase zile, sub ruine. Ca stranie şi cumplită ironie a sorţii, apartamentul marelui actor rămăsese intact după cutremur!

Citeşte şi: Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei

Cine a fost Toma Caragiu

Cine nu a văzut și revăzut ”Brigada Diversă, BD, la munte și la mare”, ”Haiducii lui Șaptecai”, ”Actorul și sălbaticii”, ”Operațiunea Monstrul”? Sunt filme vechi, româneşti, dar pe care le savurăm cu toţii, indiferent de vârstă. Şi cum altfel când acolo regăsim aproape toţi titanii comediei româneşti, aproape toţi trecuţi în nefiinţă. Printre ei, şi Toma Caragiu, un actor dăruit, care ştia să încânte şi să-şi vrăjească spectatorii cu inteligenţa şi cu verva sa.

Toma Caragiu apăruse pe scenele teatrelor Bulandra, Naţional şi de Comedie de peste 2.000 de ori, în 20 de spectacole diferite. Jucase în 40 de filme, în 28 având şi rolul principal, iar la televiziune apăruse în 3 filme-serial, 10 show-uri şi alte câteva zeci de emisiuni. Numele său figura pe două discuri Electrecord, iar vocea sa fusese imprimată pe 50 de emisiuni din ciclul „Unda veselă“.

Comentarii:

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.