Frumusete si sanatateGabriela Firea anunţă măsuri împotriva COVID-19: Camere de triaj pentru spitale şi...

Gabriela Firea anunţă măsuri împotriva COVID-19: Camere de triaj pentru spitale şi un aparat care creşte viteza analizelor

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că, de vineri, vor fi organizate camere de triaj şi pentru spitalele ”Sfânta Maria” şi ”Carol Davila”.

„Am organizat camere de triaj la trei spitale – Colţea, Ion Stoia şi Sfântul Ştefan, prin amplasarea, în regim de urgenţă, de containere dotate cu birou de consultaţii, grup sanitar, duş, apă şi căldură. De asemenea, începând de astăzi, organizăm camere de triaj şi pentru spitalele ‘Sfânta Maria’ şi ‘Carol Davila’, iar în zilele următoare pentru Sfântul Stelian, Gorgos şi spitalul OMF. De asemenea, Spitalul ‘Victor Babeş’ de boli infecţioase este pregătit să primească pacienţi. E acum deja plin unul dintre corpurile pregătite şi, de asemenea, vom elibera şi alte corpuri pentru a primi pacienţii cu COVID-19”, a declarat Firea, într-un clip video postat pe Facebook.

Ea a afirmat că a fost achiziţionat pentru Spitalul ”Victor Babeş” aparatul care permite o viteză mult mai mare de efectuare a analizelor de testare.

„Am achiziţionat pentru Spitalul ‘Victor Babeş’ aparatul care permite o viteză mult mai mare de efectuare a analizelor de testare, un sistem de extracţie automată de acizi nucleici. De asemenea, prin ASSMB, am finalizat achiziţia a două aparate PCR de diagnosticare moleculară a infecţiei COVID-19 şi, de asemenea, derulăm în toată această perioadă, în regim de urgenţă, achiziţii pentru materiale sanitare, echipamente de protecţie şi dezinfectanţi, la solicitarea spitalelor noastre, care sunt în număr de 19”, a menţionat edilul general.

Firea a spus că Spitalul Colentina va deveni spital suport pentru pacienţii cu COVID-19, sub îndrumarea directă a profesorului Adrian Streinu-Cercel, asigurându-i pe pacienţii de la această unitate medicală că nu vor fi „lăsaţi de izbelişte”.

„Am găsit deja înţelegere la celelalte spitale din municipiul Bucureşti, unele ale Primăriei, altele ale Ministerului Sănătăţii, pentru transferul acestora. Vă dau câteva exemple. Pacienţii de la Reumatologie, în număr de 200, au fost transferaţi la Spitalul Ion Stoia aproape în totalitate, 800 de pacienţi hemolitici vor fi preluaţi de spitalele Colţea şi Fundeni. De asemenea, pacienţii cu afecţiuni gastro-intestinale sunt direcţionaţi către Spitalul Cantacuzino, pacienţii oncologici – aproape 400 de pacienţi – către clinica Focus, cu care avem deja colaborare şi celelalte spitale din Capitală, atât ale Ministerului Sănătăţii, cât şi ale Primăriei vor prelua un număr mare de pacienţi”, a precizat Firea.

Potrivit acesteia, Spitalul Colentina va prelua pacienţi care prezintă două patologii – pe de o parte COVID-19, precum şi un alt tip de îmbolnăvire. „Aici vor fi echipe mixte, coordonate de profesorul Streinu-Cercel, (…) la Spitalul ‘Carol Davila’, care primeşte pacienţi care necesită dializă, de asemenea, medicii vor fi foarte bine pregătiţi şi vor avea echipamente de protecţie, în cazul în care vor apărea bolnavi care să aibă, pe de o parte, afecţiuni renale, dar şi COVID-19”, a explicat Firea.

Ea a făcut apel la cei care nu lucrează în sectoare vitale să rămână mai mult acasă. „Vă rog încă o dată pe cei care nu lucraţi în sectoare vitale, în sănătate, în asistenţă socială, precum şi în serviciile de utilitate publică sau la farmacii sau magazine de alimentaţie publică să rămâneţi mai mult acasă, să aveţi grijă de seniori şi să-i ajutaţi pe elevi la teme”, a fost mesajul primarului general.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.