Frumusete si sanatateCercetătorii chinezi prezintă evoluţia pe zile a simptimelor de COVID-19 - STUDIU...

Cercetătorii chinezi prezintă evoluţia pe zile a simptimelor de COVID-19 – STUDIU realizat în ‘epicentrul’ coronavirusului

Un studiu publicat de Universitatea din Wuhan a identificat un tipar al evoluţiei coronavirusului. Majoritatea pacienţilor infectaţi fac febră iar apoi, simptomele ajung să semene cu cele provocate de pneumonie.

Circa 99% din pacienţii infectaţi fac febră la debutul infecţiei, iar de multe ori simptomele COVID-19 pot fi confundate de cele provocate de pneumonie se arată conform studiului, citat de Mediafax.

Astfel, 99% dintre pacienţi au simptome de febră ridicată, peste jumătate dintre persoanele infectate se simt obosite, iar o treime trec prin crampe musculare şi dificultăţi respiratorii. Studiul prezintă şi evoluţia pe zile a bolii, de la primele simptome până la vindecare:

Ziua 1: Persoana infectată prezintă febră. Se poate simţi obosită şi începe să tuşească. Unii dintre pacienţi au avut greţuri înainte de instalarea febrei.

Ziua 5: Apar dificultăţi respiratorii, în special la pacienţii în vârstă sau care au şi alte afecţiuni.

Ziua 7: În general, pacientul este internat în spital din cauza simptomelor pe care le acuză.

Ziua 8: În acest moment, pacienţii care ajung în stare gravă (aproximativ 15% din total) dezvoltă sindromul de detresă respiratorie acută (cunoscut sub numele de SARS), care de cele mai multe ori impune ventilarea mecanică.

Ziua 10: Pe măsură ce situaţia se agravează, tot mai mulţi pacienţi se confruntă cu dureri abdominale severe şi o scădere rapidă în greutate.

Ziua 17: Pacienţii care reuşesc să treacă de faza critică, sunt, în principiu, vindecaţi.

Primele simptome ale coronavirusului se pot manifesta în 5 sau mai multe zile de la infectare. În momentul în care acestea apar, ele seamănă foarte mult cu cele cauzate de pneumonie, însă diferenţa este că starea celor infectaţi cu virusul COVID-19 se deteriorează mult mai rapid decât în cazul pneumoniilor.

Studiul a fost realizat pe 140 de pacienţi internaţi în Spitalul Universitar Zhongnan şi a fost identificat un tipar în ceea ce priveşte evoluţia pe zile a pacienţilor diagnosticaţi cu coronavirus, boală provocată de SARS – CoV-2, noul tip de coronavirus identificat în finalul anului trecut.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...