Frumusete si sanatateMitropolitul Ardealului îndeamnă credincioşii să stea acasă: 'Nu suntem singuri în această...

Mitropolitul Ardealului îndeamnă credincioşii să stea acasă: ‘Nu suntem singuri în această încercare, suntem cu Mântuitorul Iisus Hristos’

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a făcut apel duminică la credincioşi să rămână acasă, de unde să se roage lui Dumnezeu, în această vreme de pandemie COVID-19.

„Când vedem acum câtă tragedie e în întreaga lume, când vedem că nici măcar timp de înmormântare nu mai există, când vedem această încercare, singura noastră şansă este de a ne obliga libertatea noastră să respecte poruncile Mântuitorului Hristos. Aţi observat că şi în reglementările legale sunt unele sfătuiri ca, de exemplu, începând de diseară, să nu ne mai deplasăm, să rămânem la noi, să stăm să nu provocăm transmiterea acestui virus al morţii”, a spus înaltul ierarh, în predica ţinută la Catedrala Mitropolitană după Sfânta Liturghie, potrivit Agerpres.

IPS Laurenţiu le-a transmis credincioşilor că a auzit că în Italia au murit preoţi după ce au interacţionat cu persoane infectate cu noul coronavirus.

„Am primit o veste atât de tragică din Italia. (…) În anumite comunităţi catolice au murit preoţii care au slujit pe cei care erau în suferinţa aceasta. (…) Nu suntem singuri în această încercare, suntem cu Mântuitorul Iisus Hristos. Şi, dacă vom fi conştienţi aşa cum trebuie să fim şi dacă ne vom apăra pe noi şi pe cei dragi ai noştri, apărându-i şi pe cei care nu vor să se apere şi obligându-i să înţeleagă că şi sfatul este poruncă, atunci când este spre binele nostru al tuturor, ne va ajuta bunul Dumnezeu să trecem peste toate. (…) Rămâneţi acasă, (…) fiţi tari în credinţă, suntem cu toţii împreună”, a subliniat mitropolitul.

Slujba de duminică a fost transmisă online pe pagina de Facebook a Mitropoliei Ardealului.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.