Top TabuÎn plină pandemie. Patronul lanțului de farmacii Dr.Max - dovedit ca doctor...

În plină pandemie. Patronul lanțului de farmacii Dr.Max – dovedit ca doctor fals

Marek Dospiva, co-proprietar Penta Investments, fondul de investiții care controlează lanțul de farmacii Dr.Max, prezent și în România, și-a luat titlul de doctor în Drept pe baza unei lucrări aparținând altei persoane.

Dezvăluirile au fost făcute în presa din Slovacia și Cehia, acuzațiile nefiind infirmate de către antreprenor, potrivit ierarhiei Forbes al 8-lea cel mai bogat ceh, cu o valoare estimată la peste 1 miliard de dolari.

O comisie specială a Universității Matej Bel din orașul slovac Banska Bystrica a stabilit că fondatorul Penta a plagiat pagini întregi din teza de doctorat scrisă de un student pe nume Andrej Stec. Potrivit comisiei, teza de doctorat a lui Stec are 70 de pagini, iar Dospiva a împrumutat conținutul aproape în întregime.

Patronul farmaciilor Dr.Max a obținut titlul de doctor în Drept al Universității Matej Bel în anul 2002, asta în vreme ce Stec – devenit între timp angajat al Curții de Justiție a Uniunii Europene – a scris lucrarea în 2000, fiind avizată de Facultatea de Drept a Universității Comenius din Bratislava. Finanțatorul de la Penta a devenit doctor în Drept pe munca furată de la un alt fost student, titrează contrariată presa slovacă.

În fosta Cehoslovacie, Dospiva trece drept un mega-apropiat al Serviciilor Secrete, lumea bârfind că toate marile sale tunuri au fost înlesnite de către Sistem. De pildă, și acesta a însemnat probabil cel mai puternic vânt în pupă dat actualului miliardar, în timpul marii privatizări a Slovaciei din anii 90, cu sprijinul Serviciilor Secrete, antreprenorul Dospiva a obținut controlul asupra celui mai mare fond național, plătind doar 20 la sută din valoarea sa reală de piață.

În România, grupul Penta Investments deține nu doar lanțul de farmacii cu prețuri mici Dr.Max, ci și rețeaua SensiBlu, în total aproape 600 farmacii din 93 de orașe din țară. Prin Dr.Max și SensuBlu, Dospiva și ai lui controlează al doilea cel mai important jucător din industria pharma, după rețeaua Catena

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.