SportAlexandrion Group a susținut Turneul Bucovinei

Alexandrion Group a susținut Turneul Bucovinei

Participantii au sărbătorit cu Alexandrion si Kreskova, care, impreuna cu spumatele Rhein pentru premiere, au fost oferite de Alexandrion Grup.

Jucători de padbol din toată țara au pornit spre plaiurile Bucovinei, pentru a lua parte în weekedul 8-9 mai,  la Turneul Bucovinei, turneu ce deschide oficial circuitul Romanian Padbol Tour 2021, aflat deja la cea de-a doua ediție.

Turneul a fost organizat de catre baza sportiva Campo di Medici Rădauți, sub tutela Asociației Române de Padbol, și reprezintă un nou succes pentru comunitatea Padbol din România. Participanții au reprezentat cluburi din București, Craiova, Giurgiu, Târgoviște, Cugir, Cluj, Bârlad, Galați, Rădăuți și Gura Humorului.

Președinta Asociației Române de Padbol, Elisabeta Gherghișan, inițiatorul și motorul dezvoltării acestui sport în România, a întâmpinat participanții, dând startul turneelor naționale ale acestui an.

După două zile de confruntări în grupe și sferturi, semifinalele și finalele au fost absolute incendiare, iar finala a fost 100% oltenească. Pe locul întâi s-a clasat echipa formată din Surugiu Olivian (fost fotbalist al Universității Craiova) și Popescu Victoraș,  iar pe locul doi echipa formată din Laurențiu Dinuică și Mihai Petre, ambele echipe de la clubul sportiv Flux Arena Craiova. Locurile trei si patru au fost intens disputate de echipele Padbol Giurgiu 1, formata din Vrabie Mugurel și Turnea Gabriel, (loc trei), și echipa Padbol Arena1 din București, compusă din Deaconescu Gabriel și Păciucă Andrei. Toate cele patru echipe se află deja la a treia participare în cadrul Romanian Padbol Tour.

Premiile oferite de organizatori fiind de 2000 lei pentru locul 1, 1300 lei pentru locul 2, 700 lei pentru locul 3 si 400 lei pentru locul 4.

Și pentru că padbolul reprezintă un sport extrem de atractiv și spectaculoas, care poate însemna atât performanță sportivă cât și relaxare, proprietarii bazei sportive Campo di Medici au fost niste gazde deosebite, oferindu-le participantilor, in ambele zile competiționale, toate cele necesare pentru a se reîncărca cu voie buna si energie.

Turneul a fost mediatizat local de postul de televiziune BucovinaTV, care a fost prezentă cu un car de filmari pe parcursul ambelor zile competitionale, precum si de Monitorul de Suceava, Radio Top Suceava, si alte publicatii locale.

Sunt așteptate cu interes și celelalte turnee ce compun Romanian Padbol Tour 2021, anume Turneul Olteniei (Craiova 17-18 iulie), Turneul Moldovei (Bârlad 21-22 august) și Cupa României (Complex Sportiv Național ”Lia Manoliu București”, 1-2 octombrie).

Padbolul este un sport care a intrat deja în preferințele iubitorilor de sport, și care a început să își consolideze această poziție. Cei care doresc să se implice în dezvoltarea padbolului în orașele lor sau vor să il practice, gasesc aici detalii pe site-ul oficial www.padbol.ro.

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...