Sfantul Iuliu Veteranul este praznuit pe 27 mai. A facut parte din legiunea romana din cetatea Durostorum, oras din provincia Moesia Inferior (astazi Silistra). A devenit veteran dupa 20 de ani de slujire in armata. Pentru ca refuza sa aduca jertfa zeilor, este amenintat cu taierea capului. Sfantul Iuliu Veteranul nu se infricoseaza la aflarea acestei pedepse, dimpotriva, o considera o incununare a vietii sale pamantesti.
In procesele verbale de judecata, prezente in „Acte martirice”, aflam si marturisirea lui Iuliu Veteranul: „Acela (Iisus Hristos) a murit pentru pacatele noastre, ca sa ne daruiasca viata cea vesnica. Hristos Dumnezeu ramane in vecii vecilor. Pe Acesta de-L va marturisi cineva, va avea viata vesnica; iar cel ce-L va tagadui va avea pedeapsa vesnica“.
Dupa mai multe incercari de convertire, Sfantul Iuliu Veteranul le raspunde: „De voi trai impreuna cu voi, va fi pentru mine moarte. Daca voi muri inaintea Domnului Hristos, voi trai in vesnicie. Am ales sa mor pentru un timp, ca sa traiesc in vesnicie cu sfintii”.
Ca urmare a acestui raspuns, dregatorul Maxim a poruncit ca lui Iuliu Veteranul sa i se taie capul. A primit moartea in cetatea Durostorum, pe 27 mai 298.
Alaturi de Sfantul Iuliu Veteranul, Biserica cinsteste si pe alti cinci sfinti soldati romani, martirizati in anul 298, in Durostorum.
Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.
Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.
Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.
Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.
A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.
Mai tarziu, in anul 1773, Sfantul Ioan Rusul s-a aratat in vis preotului care il impartasise in fiecare sambata, si i-a descoperit ca trupul sau este intreg si neputrezit. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaste ale Sfantului Ioan Rusul si le-a asezat in biserica „Sfantul Gheorghe”.
Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica „Sfantul Gheorghe” si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.
Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.
O minune a Sfantului Ioan Rusul:
„Intr-o vreme, stapanul turc a hotarat sa faca un pelerinaj in orasul Mecca. La cateva zile dupa plecarea lui, sotia a pregatit o masa la care a invitat rudele si prietenii sotului, spre a se ruga pentru buna intoarcere a acestuia. Printre mancaruri se afla si un pilaf care ii placea foarte mult turcului, iar stapana i-a zis lui Ioan:
– Cat de bucuros ar fi fost stapanul tau daca ar fi fost aici si ar fi gustat din acest pilaf!
Atunci, Sfantul Ioan a cerut o farfurie cu pilaf spunand ca o va trimite stapanului sau la Mecca. Toti au ras, dar stapana a poruncit sa i se dea o farfurie cu pilaf, gandind ca vrea sa o manance sau sa o dea vreunui sarac.
Sfantul a luat farfuria si, mergand in staul, a ingenuncheat si s-a rugat din adancul inimii. Cerand acest lucru cu smerenie si neindoindu-se deloc, Domnul l-a ascultat, iar farfuria a disparut din fata ochilor sai. Apoi, fericitul s-a intors la masa si a spus ca a trimis pilaful. Toti invitatii au ras de cuvintele sfantului.
Peste cateva zile, stapanul s-a intors acasa, aducand cu sine si farfuria de arama, spre uimirea tuturor din casa. Apoi a povestit:
– In ziua in care ati facut ospatul pentru intoarcerea mea, cu bine s-a petrecut un lucru nemaipomenit. Intorcandu-ma seara in odaia mea pe care o lasasem incuiata, am gasit aceasta farfurie plina cu pilaf. Uitandu-ma uimit la ea si neintelegand, am zarit cu si mai mare uimire numele meu batut pe marginea farfuriei, asa cum avem pe toate vasele.
Cu toata nedumerirea mea, m-am asezat si am mancat pilaful care era foarte gustos. Si iata, am adus farfuria si vad acum ca este intr-adevar a noastra. Dar nu pot intelege cum a ajuns tocmai la Mecca. Atunci toti au fost cuprinsi de spaima, iar sotia i-a povestit totul.
Vestea despre minunea Sfantului Ioan s-a raspandit repede si nimeni nu mai indraznea sa il supere cu ceva.”