EvenimenteSkaramacay Art Factory, în România

Skaramacay Art Factory, în România

 Celebra companie de dans italiană susține în această săptămână, la Craiova, spectacolul „Haeretica”, în cadrul Festivalului Internațional „Elena Teodorini”

Iubitorii dansului contemporan au ocazia să savureze o producție a Skaramacay Art Factory, vineri, 10 noiembrie 2017, în sala Cercului Militar Craiova, ansamblul venind pentru prima dată în România la invitația Operei Române Craiova.

Oaspeți speciali în cadrul Festivalului Internațional „Elena Teodorini”, Skaramacay Art Factory vor aduce în fața publicului o reprezentație care se anunță incendiară. Bucurându-se de regia și coregrafia Erminiei Sticchi, mișcările dansatorilor de la Skaramacay Dance Company sunt atent corelate pe un colaj muzical spectaculos care reunește lucrări de Wagner, Puccini, Pergolesi, dar și cunoscute melodii din repertoriul Dead Can Dance sau Peter Gabriel,  într-o prezentare coregrafică creată pentru a aduce în atenția spectatorilor întrebări importante legate de credință, religie și continua căutare a fiecărui om în năzuința de a-și salva propriul suflet.

Festivalul Internaţional „Elena Teodorini”, ajuns la cea de-a XV-a ediție, este un eveniment cultural de notorietate europeană organizat de Opera Română Craiova cu sprijinul Primăriei Municipiului Craiova, al Consiliului Local Craiova, un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale. Ediția de anvergură din acest an cuprinde 16 evenimente, prilejuri pentru iubitorii muzicii de a asculta nume și titluri de referință ale artei lirice.

Mai multe informații la www.operacraiova.ro sau www.facebook.com/operacraiova

Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 0351.442.471, la adresa de e-mail agentiadebilete@operacraiova.ro sau pe pagina www.operacraiova.ro.

 

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.