SportS-a dat startul celei de a XII-a ediţii a Trofeului "Victor Hănescu"

S-a dat startul celei de a XII-a ediţii a Trofeului „Victor Hănescu”

Tenis Club Curtea de Argeş organizează, în perioada 25 – 31 august, a XII-a ediţie a Trofeului “Victor Hănescu”.

„Sunt extrem de bucuros că am ajuns la cea de-a doisprezecea ediție a acestei competiții. Pentru participanți, acest eveniment reprezintă o șansă de a face primul pas spre marea performanță. Îmi doresc ca micuții să ajungă, într-o zi, să reprezinte România în elitele internaţionale. Alături de Tenis Club Curtea de Argeş şi cu sprijinul direct al companiei Dr. Oetker România reuşim să dăm startul unei noi competiții”, a declarat Victor Hănescu.

Trofeul Victor Hănescu este o competiţie din circuitul Federaţiei Române de Tenis pentru categoriile de vârstă 10 ani, băieţi şi fete, categoria 1 FRT și 12 ani, băieţi şi fete, categoria A FRT, sponsorul principal al turneului fiind Dr. Oetker România.

Pe site-ul turneului – http://trofeulvictorhanescu.ro, cât și în social media – pagina de Facebook Tennis Junior Stars https://www.facebook.com/TennisStarsOne/?ref=bookmarks se regăsesc știri și informații actualizate pe toată durata desfășurării competiției. Organizatorul Trofeului Victor Hănescu este Tenis Club Curtea de Argeș, iar partenerul oficial al turneului este Dr. Oetker România. Sponsorii editiei 2018 sunt: Păstrăvăria Brătioara, Vodafone, Steinel, Euro Tehno Group, Karcher, Annabella, Râureni, Hotel Posada, Consiliul Local Curtea de Argeș și Consiliul Județean Argeș. Parteneri media: Radio Argeș Expres si Ziarul Argeș Expres. Promotorul turneului este SCG-Smart Corporation Group.

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.