Top TabuRăzvan Marin, cel mai bun fotbalist al anului la Gala Fotbalului Românesc

Răzvan Marin, cel mai bun fotbalist al anului la Gala Fotbalului Românesc

În cadrul Galei Fotbalului Românesc, care a avut loc la Soiree Exclusive Venue, premiul pentru cel mai bun portar a fost câştigat de Ionuţ Andrei Radu, cel mai bun atacant fiind desemnat Alexandru Mitriţă.

Premiul pentru cel mai bun arbitru i-a revenit lui Radu Petrescu, iar conducătorul anului a fost desemnat Laszlo Dioszegi, de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Fotbalistul cu cea mai spectaculoasă ascensiune în 2018 a fost desemnat Alexandru Cicâldău, ia cel mai bun tânăr fotbalist al anului 2018: Olimpiu Moruţan. Cel mai bun jucător străin în Liga I a fost desemnat Bogdan Planic, iar premiul pentru performanţa anului 2018 a revenit naţionalei under 21 a României.

Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate i-a fost acordat lui Lucian Sănmărtean. Gala a inclus şi un moment dedicate lui Ilie Balaci, în care s-au prezentat imagini cu fostul mare component al Craiovei Maxima şi al echipei naţionale a României. Premiul Ilie Balaci i-a fost acordat lui Alexandru Mitriţă.

Iata lista completa a premiilor Galei Fotbalului Românesc:
Premiul “Ilie Balaci”: Alexandru Mitriță (CSU Craiova)
Portarul anului: Andrei Radu
Fundașul anului: Nicușor Bancu (CSU Craiova)
Mijlocașul anului: Dennis Man ( FCSB)
Atacantul anului: Alexandru Mitriță (CSU Craiova)
Antrenorul anului: Dan Petrescu
Fotbalistul anului: Răzvan Marin

Futsal: Savio Valadares
Fotbal Feminin: Teodora Meluță
Reporterul anului: Ortansa Cazacu
Emisiunea anului: “Top Interviuri” a lui Alexandru Săbău
Comentatorul anului: Dan Ștefănescu
Excelență ziarist: Lucian Oprea


Cartea anului: “100 – Poveștile nemuritoare ale fotbalului românesc” de Alin Buzărin și Cristian Costache
Excelență în arbitraj: Cristian Balaj

Excelență în fotbal: Mihai Stoichiță și Florin Cernat
Susținerea fotbalului: “Alexandrion Group și Fundația Alexandrion” – Valentin Popescu, director marketing sportiv Alexandrion Group


Cariera în sport: Alina Dumitru

Conducătorul anului: Laszlo Dioszegi (patron Sepsi Sf. Gheorghe)
Arbitrul anului: Radu Petrescu
Ascensiunea anului: Alex Cicâldău (Viitorul / CSU Craiova)
Tânărul anului: Olimpiu Moruțan (FCSB)
Stranierul anului: Bogdan Planici (FCSB)


Performanța anului: naționala de fotbal U21 pentru calificarea la EURO 2019.

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.