Frumusete si sanatateCauza apariției negilor și legătura lor cu sistemul imunitar

Cauza apariției negilor și legătura lor cu sistemul imunitar

Negii sau verucile reprezintă cea mai frecventă suferinţă dermatologică, după acnee, scrie realitatea.net.

Studiile arată că trei din patru persoane se confruntă cu această problemă la un moment dat în viaţă, iar copiii şi adolescenţii sunt cei mai susceptibili la apariţia verucilor, din cauza sistemului imunitar incomplet dezvoltat.

Trebuie menţionat că negii nu sunt bătături, deşi au acest aspect, ci sunt papule, adică leziuni cu conţinut solid care pot fi simţite la palpare şi care sunt ridicate faţă de planul pielii. Negii pot apărea cu precădere pe mâini şi degete, însă există şi forme care se localizează la nivelul tălpii, pe scalp, faţă, gât, torace sau genunchi.

Există un vechi mit conform căruia dacă atingi o broască îţi apar negi, însă acesta este complet fals. Negii sunt, de fapt, infecţii ale pielii cu HPV – Human Papilloma Virus, acelaşi virus care favorizează cancerul de col uterin, dar care, atenţie, nu înseamnă că verucile se transformă în cancer, spun dermatologii, citaţi de Adevărul.

Sunt aproximativ 180 de tipuri de HPV, iar dintre aceste tulpini una determină apariţia negilor. Din acest motiv, vaccinul anti HPV nu are cum să prevină apariţia negilor, pentru că este destinat unor tulpini diferite.

HPV se găseşte deseori pe obiecte, însă infecţia este favorizată de microleziunile de la nivelul pielii (zgârieturi, tăieturi), umezeala crescută (bazine de înot, duşuri, vestiare, saună) şi de transpiraţia excesivă.

Negii dispar de la sine în decursul a şase luni sau chiar doi ani, însă există şi cazuri când aceştia rămân pe piele o perioadă mult mai lungă. În astfel de situaţii, când devine o problemă inestetică sau provoacă disconfort, medicul dermatolog poate apela la diverse soluţii, cum ar fi congelarea cu azot lichid, arderea cu laser, excizia etc.

Un rol important în eliminarea negilor îl joacă sistemul imunitar, care poate fi îmbunătăţit cu ajutorul alimentaţiei, bazată pe legume colorate, bogate în vitamina A, cum ar fi ceapa, usturoiul, varza, broccoli, a suplimentelor cu zinc, vitamina B şi C, odihnă corespunzătoare şi menţinerea unei igiene corecte.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.