EvenimenteAccident rutier, la Constanta! Jandarmi raniti grav

Accident rutier, la Constanta! Jandarmi raniti grav

jandarmiŞapte persoane, între care patru jandarmi, au ajuns la spital, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce au fost rănite într-un accident rutier petrecut pe DN 3, la ieşirea din Constanţa spre Valu lui Traian, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit poliţiştilor, în accident a fost implicat un microbuz al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, în care se aflau şase militari din Bihor, Mureş, Cluj şi Bistriţa, care veneau la Constanţa la o convocare de specialitate şi un autoturism.

La locul accidentului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei Rutiere, ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Constanţa şi echipaje SMURD.jandarmi

În urma impactului, patru militari şi trei persoane din autoturism au fost rănite, având nevoie de îngrijiri medicale, unul dintre răniţi fiind în stare gravă, necesitând intubarea. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dar numai cinci dintre ele au rămas internate.

Poliţiştii au deschis o anchetă încercând să stabilească cine se face vinovat de producerea accidentului. Din primele cercetări a reieşit că şoferul microbuzului MAI nu a consumat băuturi alcoolice.

De asemenea, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a numit o comisie în vederea cercetării împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului.jandarmi


Din primele cercetări, şoferul microbuzului ar fi întors pe linia dublă continuă, în apropierea localităţii Valu lui Traian, când s-a produs impactul.

Una dintre victime este în stare gravă, iar ceilalţi răniţi au suferit traumatisme, însă starea lor este stabilă. Microbuzul transporta jandarmi din Mureş, Cluj şi Bihor. Ei urmau să participe la o conferinţă la Constanţa.

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Cât costă un proiect pentru spălătorie auto cu 3 boxe și ce intră în investiția inițială

O spălătorie auto self-service cu 3 boxe poate fi o investiție potrivită într-o zonă cu trafic auto bun și acces ușor. Pentru a calcula corect bugetul, trebuie luate în...

[P]Combină relaxarea cu dansul la Masaj Lux București, prin servicii de masaj erotic cu lap dance

Dacă ești în căutarea unei experiențe inedite și diferite față de un masaj clasic, o sesiune de masaj erotic poate fi soluția pentru o relaxare completă într-o atmosferă intimă...

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.