Actorul Ovidiu Cuncea a înţeles că are vocaţie de preot cu ajutorul lui Arsenie Boca. Mărturiile emoţionante ale fostului prezentator de show-uri tv

  Top Tabu
  4 days ago
  0
  18

În genunchi la mormântul Părintelui Arsenia Boca, Ovidiu Cuncea a înţeles că preoţia îi este vocaţia adevărată. S-a rugat în faţa crucii Sfântului Ardealului şi a început să plângă.

„Am zis: părinte, ce fac?. Şi au început să-mi curgă lacrimile şi nu puteam să le opresc.”, îşi începe povestea actorul pe care cu toţii l-am remarcat pe vremuri, la dreapta lui Dan Negru, la braţ cu voluptoasa „mamă natură”. Acum, Ovidiu Cuncea este cumva diferit.

 

Citeşte şi: Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialiști

 

Maica Domnului i s-a arătat în vis

La mormântul lui Arsenia Boca, Ovidiu a primit  primul semn divin. Cel de-al doilea, povesteşte chiar el, l-a primit în vis. Înainte de ziua hirotonirii lui ca diacon, în Grecia, Maica Domnului i s-a arătat şi i-a vorbit. „Nu mă gândeam vreodată că o să fiu diacon, asta nu o alegi tu… Asta îţi este dăruit”, spune actorul care a fost atras de cele sfinte încă din copilărie.

În adolescenţă, Ovidiu Cuncea a ales mai întâi teatrul. Dar întânirea cu preotul din bloc l-a făcut să urmeze seminariul teologic ortodox. Pasiunea pentru scenă s-a întors. Ultimii ani de studenţie i-a făcut în paralel – teologie şi actorie. Un episod îi revine acum în minte. ” Din cauza unei piese de teatru, era să fiu exmatriculat de la seminariu. Dar ce credeţi? Am scăpat pentru că personajul meu spunea… Tatăl Nostru”, spune zâmbind.

 

„Mă împlinesc la fel de bine ambele misiuni pe care le facem”

Nu este deloc greu, dar arta, ca şi iubirea aproapelui, cere sacrificiu. Ovidiu Cuncea alege acum roluri care să fie pe placul lui Dumnezeu. Este actor al Teatrului Naţional Bucureşti, realizează regii pentru spectacole de copii şi când nu este în slujba publicului, este în slujba credincioşilor.

Cum reuşeşte să facă faţă, deşi nu se mai simte un om tânăr, în putere? Cu credinţă. „Trupul se degradează, iar sufletul se înnobilează. E pe dos oarecum, cu cât înaintăm în viaţă, cu atât ne rafinăm. Doar dacă suntem nişte idioţi.Dar cred că şi idioţii,aceia din roman, idiotul frumos tot rafinează ceva”, spune actorul, diacon .

 

Ar fi vrut să se retragă într-un sat uitat de lume

Slujeşte la mai multe biserici, unde este primit cu drag de preoţii parohi. Ar vrea să se preoţească şi să se retragă într-un sat uitat de lume, însă duhovnicul şi ierarhii îi spun să rămână în teatru, căci acolo are o misiune mai mare.

Fostul prezentator de show tv face acum drumuri între sfântul altar şi sfânta scenă.  Ovidiu Cuncea le mărturiseşte colegilor în culise cuvântul Domnului şi îi învaţă pe toţi enoriaşii să creadă în minunile dumnezeieşti.

 

Citeşte şi: Durerile de cap din timpul nopţii, extrem de periculoase: Care e cauza acestora

 

Minunile se întâmplă

„Minunile se întâmplă atunci când faci rugăciunea profundă”, spune Ovidiu, care continuă. „Şi îl rogi pe mântuitorul Hristos care e părticică în mâna ta şi îl rogi atunci, înainte, să se transforme în trupul şi sângele tău: Doamne, te rog, ai grijă.”

O colega de-a lui care a avut o problemă cu copiii i-a cerut ajutorul. Părintele cu care slujeşte şi diaconul Ovidiu Cuncea au făcut o rugăciune profundă pentru ea, până la lacrimi.  „Că aşa îţi vine, fără voia ta”, explică el.  După o lună, au aflat că totul s-a rezolvat.

„E o minune pe care practic tu nu o vezi, dar când tu ştii că ai făcut această rugăciune şi ea s-a împlinit, zici mulţumesc. Şi e ca o minune pentru că, în general, rugăciunile vin când eşti în pragul de a pierde. Când deznădejdea e maximă, atunci vii la preot, atunci îl cauţi pe Dumnezeu.”, încheie Ovidiu

 

 

 

Comentarii:

Sursa


About  

No Comments

No comments yet.

Leave a Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *