ALERTĂ – Acreditarea Spitalului Floreasca din Capitală a fost suspendată

  Top Tabu
  30/12/2019
  Comentariile sunt închise pentru ALERTĂ – Acreditarea Spitalului Floreasca din Capitală a fost suspendată

Acreditarea Spitalului Floreasca din Capitală a fost suspendată, luni, de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS), ca urmare a faptului că o pacientă de 66 de ani a ars pe masa de operație, potrivit unui anunț făcut de instituție.

„Suspendarea acreditării unității sanitare se dispune până la remedierea de către aceasta a deficiențelor care au condus la suspendarea acreditării, dar nu mai mult de șase luni de la data intrării în vigoare a ordinului de suspendare. În termen de maximum cinci zile lucrătoare de la primirea ordinului, unitatea sanitară elaborează și transmite A.N.M.C.S. spre avizare planul de măsuri pentru remedierea cauzelor care au condus la suspendarea acreditării”, anunță autoritatea într-un comunicat publicat pe site, potrivit Mediafax.

Conform sursei citate, pe parcursul perioadei de suspendare, unitatea sanitară raportează săptămanal către A.N.M.C.S. măsurile adoptate pentru remedierea neconformităților.

„Având în vedere constatarea de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a apariției la nivelul Spitalului Clinic de Urgentă București a unui eveniment advers grav asociat asistenței medicale neraportat de către unitatea sanitară în termenul prevăzut la art. 8 alin. (2) din Metodologia de monitorizare a unităților sanitare acreditate aprobată prin Ordinul Președintelui Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate nr. 639/2016, dar și referatul Unității de Evaluare și Acreditare a Spitalelor, din 30.12.2019, vă comunicăm că ANMCS a emis ordinul de suspendare a acreditării Spitalului Clinic de Urgență București”, se arată în comunicatul ANMCS.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a spus, luni, după vizita pe care a făcut-o la Spitalul Floreasca, că protocoalele nu au fost respectate în ce privește raportarea incidentului din sala de operație, în urma căruia o femeie în vârstă de 66 de ani a murit.

Ministrul Costache a fost prezent, luni, la Spitalul Floreasca, pentru a avea o discuție cu managerul și directorul medical al unității sanitare. La ieșirea din spital, ministrul a fost întrebat de jurnaliști dacă există protocoale în ce privește raportarea cazurilor precum cel al pacientei de 66 de ani, care a fost arsă pe masa de operație.

„Protocoalele nu au fost respectate. Există niște protocoale standard care sunt elaborate de către ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate – n.red.). Este un eveniment deosebit de grav, un eveniment santinelă, un eveniment care nu trebuie să se întâmple niciodată și care trebuie raportat imediat. Aceste evenimente sunt, din fericire, deosebit de rare. (…) Nu sunt mușamalizate pentru că nu pot fi mușamalizate”, a spus Victor Costache.

Sursa citată a adăugat că luni s-a întâlnit „doar cu o parte din echipa spitalului”.

„Ne-am întâlnit cu managerul și cu directorul medical. Mai sunt multe întrebări de pus care vor fi puse de către colegii noștri din Corpul de control. (Dr. Beuran – n.red.) a fost audiat de către Corpul de control și de Inspecția Sanitară de Stat. (…) Echipa noastră va finaliza ancheta la începutul săptămânii viitoare și vom organiza o conferință de presă”, a mai spus Costache.

Ministrul Sănătății a explicat și faptul că imaginile surprise în sala de operație sunt analizate cu atenție și „au fost deja vizualizate de mai multe ori”.

Conform sursei menționate, în astfel de intervenții chirurgicale nu se folosește dezinfectant pentru mâini, Costache precizând că „erau cantitățile absolut necesare de produse dezinfectante de toate tipurile în spital”.

Anterior vizitei la spital, ministrul Sănătății a anunțat tot luni, în ședința de Guvern, că există un raport preliminar realizat de Corpul de Control și l-a asigurat pe prim-ministrul Ludovic Orban că „responsabilii vor fi sancționați conform legii”.

„Din păcate, după cum știți, pacienta a decedat ieri seară, și vrem să transmitem condoleanțele noastre familiei îndurerate. Deja avem un raport preliminar al Corpului de Control care denotă o cascadă de nereguli deosebit de grave și vreau să vă asigur că vom face totul ca acest gen de eveniment revoltător să nu se mai întâmple într-u spital din România și să vă asigur că echipele noastre lucrează pentru aflarea adevărului”, a declarat Victor Costache, la începutul ședinței de luni a Guvernului.

Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei a deschis un dosar penal de ucidere din culpă după ce femeia care a ars pe masa de operații de la Spitalul Floreasca a murit duminică seară.

Sursa


About