Frumusete si sanatateAlţi trei copii din Buzău au fost diagnosticați cu gripă

Alţi trei copii din Buzău au fost diagnosticați cu gripă

Alţi trei copii care au ajuns, luni, la Spitalul Judeţean Buzău au fost diagnosticaţi cu gripă în urma testului rapid, numărul bolnavilor ajungând, în trei zile, la 15. Printre pacienţi se află şi copii internaţi în Centrul Maternal din municipiul Buzău, potrivit news.ro.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bunilă, luni, alţi trei copii au fost diagnosticaţi cu gripă, în urma testelor rapide. Copiii au fost aduşi la Spitalul Judeţean Buzău, simţindu-se rău, cu simptome specifice gripei.

În urma consultului, unul dintre ei a fost internat în Secţia de boli infecţioase, iar doi au fost externaţi, cu tratament antiviral.

În week-end, 12 buzoieni au fost diagnosticaţi cu gripă de tip A sau B, în urma testelor rapide, 11 fiind copii, iar unul – adult de 20 de ani.

Citește și: Ar fi mutarea anului 2020! Frații ‘Dedeman’ ar putea provoca un real cutremur

Printre bolnavi se află şi trei fraţi de 2, 4 şi 8 ani, care erau internaţi cu mama lor în Centrul Maternal din municipiul Buzău.

Având în vedere că în centru se mai află internate 7 mame şi 15 copii cu vârste între 4 şi 16 ani, autorităţile de sănătate publică au luat decizia restricţionării vizitelor în centrul maternal. De asemenea, în perioada următoare, nu vor mai fi internate alte mame cu copiii lor.

Totodată, având în vedere numărul mare de infecţii respiratorii şi de cazuri de gripă confirmate în urma testelor rapide, care sunt orientative, conducerea Spitalului Judeţean Buzău a suspendat vizitele în secţiile Pediatrie, Neonatologie, ATI şi Oncologie.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...