Andreea Marin, la un pas de sinucidere. Adevăratul motiv care a împins-o către depresie

  Top Tabu
  23/03/2019
  Comentariile sunt închise pentru Andreea Marin, la un pas de sinucidere. Adevăratul motiv care a împins-o către depresie

„Am ajuns în punctul în care să mă gândesc la un gest extrem… Eram într-o perioadă în care, din afară părea foarte bună, aveam un copil de un an şi ceva, casă, masă şi tot ce aş fi avut nevoie. Teoretic, nu aveam de ce să fiu tristă, dar fiecare om le ştie pe ale lui. A fost foarte greu, am ajuns să nu mai pot controla furtuna din mine, să mă simt foarte rău, deloc motivată să merg mai departe. A fost cumplit”, mărturisea în urmă cu un an Andreea Marin pentru ziarul Adevărul.

O mai spusese și altădată. Că femeia puternică pe care o văd toți și care este admirată de milioane de români nu este chiar mereu așa. Recunoscuse chiar, într-un interviu la Observator, că cel mai dificil moment fusese în peioada de după nașterea Violetei. Avea tot ceea ce-și putea dori, dar în loc să fie fericită, îi dădeau ocol gânduri de suicid.

„Am trăit această depresie postnatală. Și mai erau şi nişte motive personale. Se întâmpla imediat ce avusese loc pierderea Mădălinei Manole. Nu înțelegeam ce e cu mine, de obicei depresivul nu ştie şi, apoi, nu acceptă să i se spună că asta trăieşte. Nimănui nu-i place să i se pună eticheta de nebun, pentru că încă societatea mai face asta”, spunea vedeta.

 

Citește și: Dezvăluiri din viaţa Andreei Esca: Ce trucuri a folosit pentru a-l cuceri pe soţul ei

 

Medicamente de pe Internet, pericole de moarte

Însă adevăratul motiv al depresiei care a contribuit și la ruptura de soțul de atunci, Ștefan Bănică junior, tatăl fetiței ei, deci adevăratul motiv ar fi fost un…medicament. Mai exact, totul a pornit de la un anume produs care e lăudat că ajută la slăbit și pe care Andreea l-a luat în aceea perioadă de fragilitate emoțională.

„A fost o depresie care, da, m-a dus chiar în pragul suicidului. A fost un efect secundar al unui supliment găsit pe internet, «100% natural, din plante», dedicat pierderii în greutate printr-un fel de detoxifiere. Am luat acea băutură şi am avut parte de efecte secundare, chiar dacă nu m-aş fi aşteptat. O afecţiune, o acnee puternică, pe care n-am putut-o vindeca decât cu nişte pastile care nu mai sunt acum pe piaţă, au fost interzise între timp, dar erau singura soluţie şi aveau și ele un alt efect secundar.  Ce să vezi? M-a afectat şi acela, adică depresia“, explică, acum, cu detalii, fosta Zână a Surprizelor la Antena Stars.

Trei mariaje, trei divorțuri și o fetiță

Despre prima căsnicie a Andreei Marin nu se știe prea multe lucruri. Decât că povestea dintre vedeta tv și Cristian Gheorighiță a durat trei ani. S-a încheiat discret, iar Andreei i-a luat ceva timp ca să depășească momentul, spun prietenii ei.

Mariajul cu Ștefan Bănică junior s-a terminat după 7 ani, deși iubirea a fost intensă la început. Fetița a apărut după primul an, iar Andreea și Ștefan pozau în familia ideală. Un cântec de succes al artistului, ”Te iubesc, femeie”, îi este dedicat, iar ”zâna” a și jucat în videoclipul piesei. Divorțul anunțat pe Facebook, care s-a vrut ”de catifea”, a dat naștere la multe speculații. De la faptul că Bănică ar fi fost violent cu mama copilului și până la bârfa că ar fi început încă de pe atunci idila cu Lavinia, actuala doamnă Bănică.

De îndată ce s-a despărțit de actor, Andreea Marin s-a consolat în brațele fizioterapeutului turc Tungay Ozturk cu care a mers rapid la starea civilă. Însă și de această dată, povestea s-a soldat cu eșec, vedeta noastră și fostul soț mai tânăr cu 11 ani au ajuns la divorț.

 

Citește și: BOALA SECOLULUI! Ce trebuie să faci dacă te confrunți cu această afecțiune

 

Mai vrea un copil?

De mai bine de doi ani, Andreea Marin are un nou partener.  Mai întâi, s-au iubit de la distanță, pentru că Adrian Brâncoveanu este consul al României în Libia. În ciuda diferenței de vârstă, pentru că iubitul Andreei are 33 de ani, par să se înțeleagă perfect și de curând s-au mutat împreună. În ciuda diferenței de vârstă dintre cei doi, Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu se înțeleg de minune.

Văzând preocuparea aproape excesivă chiar, din ultima vreme, a divei pentru sănătate, prin presa tabloidă a umblat vorba cum  că diva ar fi deja…însărcinată. „M-aș grăbi spre asta, dacă Dumnezeu ar fi de acord. Nu sunt însărcinata, altfel nu aș mai trage atât de tare la sală”, spune însă Andreea Marin.

 

 

Comentarii:

Sursa


About