Frumusete si sanatateAngajații au PROTESTAT la Ambulanța Teleorman, după ce directorul serviciului a fost...

Angajații au PROTESTAT la Ambulanța Teleorman, după ce directorul serviciului a fost revocat din funcție

Câteva zeci de angajați de la Ambulanța Teleorman au protestat, marți, în curtea instituției, față de revocarea din funcție a managerului Cristian Popescu. Acesta susține că motivul care a stat la baza deciziei Ministerului Sănătății este faptul că nu are vechimea cerută de lege pentru acest post, potrivit Mediafax.

Zeci de angajați ai Serviciului de Ambulanță Teleorman, veniți din toate colțurile județului, s-au strâns, marți dimineața, în curtea instituției, în semn de protest față de revocarea din funcție a managerului Cristian Popescu.

Acesta a declarat că ordinul de revocare din funcție a fost semnat vineri.

„S-a semnat ordinul de revocare din funcție, pe motiv că nu am vechimea necesară. S-au strâns astăzi colegii să protesteze față de decizie, au stat vreo oră și jumătate, le-am spus eu să plece acasă. Au fost vreo 100 de persoane, dar eu nu am nicio implicare, nu le-am spus eu să vină. Au făcut niște petiții la Prefectură, din ce știu eu”, a spus Cristian Popescu.

Citește și: Studiu – Simptomele artritei reumatoide pot fi observate cu mult timp înainte de stabilirea diagnosticului

Acesta a precizat că Ministerul Sănătății și-a motivat decizia prin faptul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în ceea ce privește vechimea necesară pentru ocuparea acestui post.

„Eu când am fost numit, alta era legislația pentru numire și, după un an de zile, s-a schimbat și prevedea ca managerul să aibă o vechime de 6 ani și 6 luni, eu am trei ani și jumătate, acesta fiind și motivul pentru care n-am putut să mă înscriu la concurs. Au fost niște sesizări din partea presei locale”, a spus Cristian Popescu.

Potrivbit acestuia, niciunul dintre colegii săi nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a ocupa acest post.

„Acum s-au pomenit că au semnat ordinul de revocare, dar nu au înlocuitor, fiindcă nimeni din cadrul instituției nu îndeplinește criteriile impuse de funcție”, a declarat Cristian Popescu.

Acesta a fost chemait, marți, la Prefectura Teleorman, pentru a i se comunica deciziile ulterioare.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

[P]Ce avantaje oferă brichetele de foc în comparație cu alte tipuri de combustibil

Brichetele de foc sunt o soluție tot mai apreciată de cei care își doresc o încălzire eficientă, un consum mai bine controlat și mai mult confort în sezonul rece. Față...

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.