ANSVSA intră în forță în scandalul bacteriei de la mai multe loturi de file de somon afumat

  Top Tabu
  16/02/2019
  Comentariile sunt închise pentru ANSVSA intră în forță în scandalul bacteriei de la mai multe loturi de file de somon afumat

Inspectorii sanitari veterinari s-au deplasat la mai multe magazine și au scos de la vânzare produsul “file somon afumat”. În total au confiscat 134 de kg de produse și au dat amenzi în valoare totală de 42.000 de lei.

Citește și: PNL își amână validarea listei pentru alegerile europarlamentare din cauza Laurei Codruța Kovesi/SURSE

Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a demarat controale după ce s-au depistat mai multe loturi de file de somon afumat cu Listeria. Astfel, au fost depistate probleme la două unităţi de producţie, fiind suspendată activitatea liniilor de producţie pentru file de somon afumat. De asemenea, de la unităţi a fost confiscată cantitatea de 134 de kilograme de produse susceptibile a avea Listeria, iar de pe piaţă s-au retras aproape o sută de kilograme care au fost distruse, informează News.ro.

”Ca urmare a unor incidente alimentare repetate din ultima perioadă, generate de prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes în produsele de file de somon afumat, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a dispus realizarea unor controale tematice în acest sens. În cadrul acestor verificări, s-au prelevat atât probe din diferite loturi din produse finite de acest tip, cât şi probe de sanitaţie din zonele de producţie şi ambalare a produsului finit procesat, probe care au fost trimise către laboratoare pentru a fi analizate”, a transmis, sâmbătă, ANSVSA.

Rezultatele buletinelor de analize, emise începând cu data de luni, 11 februarie, au indicat prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes în probele de produs finit, provenite de la două unităţi de procesare a peştelui.

”S-a acţionat şi pentru retragere de pe piaţă a loturilor de produse neconforme, pe baza listelor de distribuţie puse la dispoziţie de către reprezentanţii unităţilor respective. De la începutul acestei săptămâni, când a fost declanşată acţiunea de control şi până la această dată, au fost retrase de la comercializare 96,77 de kg de produse din loturile unde a fost depistată prezenţa bacteriei Listeria monocytogenes, produse care au fost distruse”, a mai transmis ANSVSA.

Aţiunile de retragere şi de rechemare ale produsului “file somon afumat”, provenit de la cele două unităţi de prelucrare a peştelui, sunt continuate şi în perioada următoare.

Citește și: Adevăratul comunicat despre Kovesi al Secţiei de investigare a magistraţilor. Dovada că prima comunicare a fost CENZURATĂ/ DOCUMENT

”Listerioza este o infecţie provocată de consumul alimentelor contaminate cu bacteria Listeria monocytogenes. Unele persoane fac o formă a bolii asemănătoare gripei, prezentând simptome precum febră, dureri musculare, greaţă şi vomă şi dureri gastrice. De regulă, boala trece de la sine, însă poate prezenta un risc crescut pentru persoanele însărcinate sau pentru cele cu un sistem imunitar slăbit”, a transmis ANSVSA.

În cursul zilei de sâmbătă, ANSVSA a transmis mai multe atenţionări privind retragerea de pe iaţă a produselor susceptibile a fi contaminate cu Listeria.

În 24 ianuarie, ANSVSA a anunţat retragerea de la vânzare a unei cantităţi de file de somon afumat contaminat cu Listeria şi a recomandat celor care au cumpărat acest produs să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl ducă înappoi în magazinul Carrefour de unde l-au cumpărat.

În 6 februarie, un lot de file de somon afumat contaminat cu Listeria a fost retras de compania Auchan. „In urma unui control intern, compania Auchan recheamă articolul urmator: Pouce File de somon afumat 100g, cod EAN : 5949084000153, produs in 16.01.2019, exp 01.03.2019”, anunţă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). În urma analizelor făcute, la 2 esantioane din cele 5 analizate a fost detectată Listeria monocitogenes. Tot Auchan România a retras un alt lot de file de somon afumat, în 14 februarie. Problemele din lotul respectiv au fost depistate în urma unei reclamaţii.

Sursa


About