EvenimenteAugustin Zegrean iese la pensie

Augustin Zegrean iese la pensie

Augustin Zegrean iese la pensie
Augustin Zegrean iese la pensie

Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, joi, că şi-a depus dosarul pentru pensia de parlamentar.

”V-am spus că nu cred că am să rezist şi nu am rezistat”, a răspuns Augustin Zegrean, întrebat dacă şi-a depus dosarul pentru pensia de parlamentar.

Augustin Zegrean a fost deputat în perioada decembrie 2004 – iulie 2007 şi senator între 1990-1992.

Mandatul lui Zegrean la CCR expiră în iulie 2016, Administraţia Prezidenţială urmând să numească un înlocuitor.

Augustin Zegrean iese la pensie
Augustin Zegrean iese la pensie

De asemenea, Augustin Zegrean a mai spus ca sunt peste 14.000 de legi care nu au fost puse în acord cu deciziile CCR, afirmând că Parlamentul nu a făcut nimic, până în prezent, nici în privinţa ”ordonanţei Dragnea”.

”Să luăm o bâtă să îi batem cu bâta. Altfel ce putem face? Noi ţinem o evidenţă pe site-ul Curţii, unde toată lumea poate să vadă care legi au fost declarate neconstituţionale, ce s-a întâmplat cu ele. În principal este vorba despre o ordonanţă (OUG-n.r.) 55. Am spus faceţi ceva. Nu au făcut nimic nici până în ziua de astăzi”, a afirmat Zegrean, întrebat ce este de făcut cu legile care au fost declarate neconstituţionale de CCR.

- Advertisement -spot_img

Articole similare

Cum influențează stresul sănătatea pielii: mecanisme, mituri și intervenții eficiente

Stresul nu este doar o stare de spirit — are efecte clare, măsurabile, asupra pielii. În mod repetat, literatura științifică arată corelații între activarea axei HPA, inflamație sistemică și...

Playlistul călătoriilor: Top destinații turistice 2026 pentru suflet rătăcitor

Simți cum inima ți se desface la auzul cuvintelor „Top destinatii turistice 2026”? În fiecare colț al lumii, 2026 promite să fie anul redescoperirii: orașe care pulsează de viață,...

Arene, vedete și generații: stadioane, jucători și sporturi care ne inspiră

Fotbalul rămâne unul dintre cele mai vizibile limbaje ale pasiunii colective: stadioane care respiră istorie, jucători care devin repere și sporturi care modelează obiceiuri încă din copilărie. În acest...

Strategie esențială pentru ten în sezonul rece: ce funcționează cu adevărat și ce să eviți

Sezonul rece nu este doar o provocare estetică; este un test pentru bariera cutanată și pentru deciziile noastre zilnice. Recomandările populare sunt adesea superficiale sau contradictorii: „folosește doar uleiuri”,...

Vârfuri de aur: pulsațiile celor mai buni fotbaliști români

Pe o peluză udă de amintiri și sub un cer care pare mereu pregătit să aplaude, fotbalul românesc a născut figuri care au ars ca stelele: intense, irepetabile și...

Călătorii peste așteptări: ghid pasionat al destinațiilor de top în 2026

Simți chemarea drumului? În fiecare an harta visurilor se redesenează, iar 2026 promite să fie un an în care inima călătorului va găsi colțuri ale lumii ce par scrise...

Arene memorabile, vedete naționale și cluburi care aprind pasiuni

Fotbalul rămâne pentru mulți mai mult decât un sport: e un limbaj comun, o arhitectură a emoțiilor și o colecție de nume care inspiră generații. În acest articol explorăm...

Deconstruirea obiceiurilor nesănătoase: ce contează cu adevărat și cum le demontezi sistematic

Majoritatea listelor „top 10 obiceiuri nesănătoase” transformă avertismentele evidente în clișee morale. Aici nu vom insista pe sloganuri, ci vom analiza critic care dintre practicile cotidiene sunt cu adevărat...

Călătorii pentru inimi pline: top destinații turistice 2026 care îți fură privirea

Într-un an care promite reinventa experiența de a călători, Top destinatii turistice 2026 se conturează ca o hartă a dorinței: locuri care te apelează nu doar prin frumusețe, ci...
- Advertisement -spot_img