Frumusete si sanatateAvertisment SUMBRU trasat de OMS: cazurile de cancer vor CREȘTE cu 80%...

Avertisment SUMBRU trasat de OMS: cazurile de cancer vor CREȘTE cu 80% până în 2014, în țările sărace

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că numărul cancerelor urmează să crească cu 81% până în 2040 în ţările cu venituri mici sau intermediare, din cauza insuficienţei resurselor consacrate prevenţiei, relatează AFP.

Într-un raport, Agenţia specializată a ONU avertizează că, în cazul în care actualele tendinţe continuă, lumea se va confrunta la nivel global cu o creştere de 60% a cazurilor de cancer în următoarele două decenii, conform News.ro.

Citește și: CIRC DIPLOMATIC! Ambasada României din Londra e ACUZATĂ că nu și-a plătit chiria: datoriile se ridică la 75.000 de lire sterline

 

În 2018, OMS a înregistrat în lume 18,1 milioane de cazuri noi de cancer, iar organizaţia se aşteaptă ca această cifră să atingă până în 2040 un număr cuprins între 29 şi 37 de milioane.

În ţările cu venituri mici sau intermediare – care înregistrează în prezent cele mai mici niveluri de supravieţuire – va creşte numărul noilor cazuri cel mai puternic (+81% potrivit estimărilor).

Potrivit OMS, această situaţie se explică în mare parte prin faptul că aceste ţări au fost nevoite să consacre resurse sanitare limitate luptei împotriva bolilor infecţioase şi îmbunătăţirii sănătăţii mamei şi copilului şi că serviciile de sănătate nu sunt echipate să prevină, diagnosticheze şi trateze cancerele.

”Este un semnal de alarmă care ne îndeamnă pe toţi să atacăm inegalităţile inacceptabile care există între ţările bogate şi ţările sărace în privinţa serviciilor de luptă împotriva cancerului”, a subliniat dr. Ren Minghui, subdirectorul general OMS, citat într-un comunicat.

”Atunci când oamenii au acces la îngrijiri primare şi la sisteme de orientare, este posibil să se detecteze cancerul într-un stadiu precoce, să fie tratat eficient şi să se vindece”, a declarat el.

OMS prezintă un evantai de intervenţii care permit prevenirea noilor cazuri de cancer, precum lupta împotriva tabagismului (responsabil de 25% dintre deceselede cancer), vaccinarea împotriva hepatitei B în vederea prevenirii cancerului de ficat, eliminarea cancerului de col uterin prin vaccinarea împotriva papilonavirusului uman.

”Dacă mobilizăm diferite părţi implicate pentru ca ele să muncească împreună, vom putea salva cel puţin şapte milioane de vieţi în următorul deceniu”, subliniază directorul OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat în comunicat.

Raportul arată că cercetarea a permis o scădere a numărului deceselor cauzate de cancer, dar această scădere a fost mai marcată în ţările bogate.

Ţările cu venit mare au adoptat programe de prevenţie, de diagnostic precoce şi de depistare care, asociate unor tratamente îmbunătăţite, au contribuit la reducerea nivelului mortalităţii premature cu 20%, potrivit estimărilor, în perioada 2000-2015.

În ţările sărace, reducerea a fost de 5%, a apreciat directoarea Centrului Internaţional de Cercetare a Cancerului Elisabete Weiderpass.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...