Frumusete si sanatateCând legendele coboară printre noi! Vedetele handbalului au făcut show într-o gală...

Când legendele coboară printre noi! Vedetele handbalului au făcut show într-o gală caritabilă

Foști campioni și campioane ale României, toți participanți la Cursul de Master Coach FRH, și-au demonstrat abilitățile în sportul pe semicerc, la ani buni după ce au făcut istorie pentru tricolor.

Sala Agronomia din București a reunit nume grele ale handbalului românesc într-un meci de poveste, organizat pentru a o sprijini pe Emilia Ghilezan, micuța campioană care la doar 12 ani a suferit un cumplit accident de tren, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept.

Pe teren s-au aflat Echipa Galbenă, al cărei căpitan a fost Mariana Târcă, și Echipa Roșie, condusă de Sandu Iacob. Au mai evoluat pentru ambele formații foste glorii precum Cristina Vărzaru, Simona Gogîrlă, Carmen Amariei, Robert Licu, Iulian Stamate. Cele două echipei au fost prezentate ca la marile competiții, s-a intonat imnul României, apoi disputa pe teren a fost un spectacol de cinci stele pentru oamenii din tribune, care au făcut atmosferă asemenea unui meci oficial.

Citește și: Ce trebuie să ştii când faci cadouri: Sfaturi extrem de utile pentru sărbători

Banii încasați pe bilete merg la Emilia

Deși rezultatul într-un astfel de meci nu are importanță, ultima fază a partidei a fost tratată de ambele echipe precum o finală de Campionat Mondial, iar Mariana Tîrcă, golgheterul all-time al „tricolorelor”, și-a asumat executarea unei lovituri de la șapte metri, apoi a sărbătorit marcarea golului așa cum o făcea pe vremuri.

Pe lângă „Meciul Legendelor”, fanii au urmărit la lucru două dintre naționalele țării, România cu Polonia, la tineret masculin și România contra Cehiei la tineret feminin. Toți banii încasați de pe urma tichetelor de intrare la meci vor fi direcționați către Emilia Ghilezan.

 

Comentarii:

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.