Frumusete si sanatateCel mai mare spital din sud-estul țării va avea secție de cardiologie...

Cel mai mare spital din sud-estul țării va avea secție de cardiologie intervenţională

Cel mai mare din sud-estul țării, Spitalul de Urgență Sf. Apostol Din Galați, va avea secție de cardiologie intervențională, astfel că medicii vor putea monta stenturi și realiza implanturi de stimulatoare cardiace fără ca pacienții care au suferit infarct miocardic să mai fie trimiși la alte spitale, scrie Mediafax.ro.

Secția de cardiologie intervențională va fi realizată în urma unei investiții de peste 8 milioane de lei a Consiliului Județean Galați și va fi gata anul acesta.

Cu banii alocați de CJ Galați vor fi cumpărate aparate performante care vor fi utilizate de medici specialiști.

„Am decis să înfiinţăm de urgenţă o secţie de cardiologie intervenţională, astfel încât pacienţilor care au suferit un infarct miocardic să li se monteze stenturi în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. De asemenea, medicii vor putea realiza implanturi de stimulatoare cardiace şi vor putea efectua coronarografii, astfel încât gălăţenii cu afecţiuni cardiace grave să nu mai fie forţaţi să meargă pentru tratament în marile centre de la Bucureşti, Iaşi sau Târgu Mureş. Avem deja o parte din aparatură, am obţinut avizele necesare de la Ministerul Sănătăţii şi am identificat spaţiul unde va funcţiona această secţie. De asemenea, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă avem medici specializaţi pentru astfel de intervenţii. Ne-am propus să deschidem această secţie până la sfârşitul acestui an”, a anunțat, într-un comunicat de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.

Citește și: Planul lui Tăriceanu pentru alegerile locale: E liber la alianțe

Potrivit reprezentanților CJ Galați, Secţia de cardiologie intervenţională va fi amenajată la primul etaj al clădirii în care funcţionează Policlinica spitalului, după ce spaţiul va fi recompartimentat şi dotat cu mobilier și aparate.

Peste 80% din suma alocată acestui proiect va fi folosită pentru dotarea secţiei cu echipamente medicale printre care sunt sistem radiologic cu braţ, sistem electrofiziologie cardiacă şi stimulator cardiac, sistem cartografiere color 3D, defibrilatoare, set staţie centrală de monitorizare şi monitoare funcţii vitale, coagulometru, ecograf cardiologic și laringoscop cu trusă de intubare.

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.