Dragoste în vremea holerei
Florentino Ariza și Fermina Daza se îndrăgostesc în tinerețe, iar relația lor secretă e punctul de plecare al poveștii laureatului cu premiul Nobel, columbianul Gabriel García Márquez. Cei doi schimbă mai multe scrisori de dragoste, dar tatăl Ferminei află și își forțează fiica să nu-l mai vadă pe Florentino. Când ea refuză, se mută cu familia soției sale decedate într-un alt oraș.
Indiferent de distanță, Fermina și Florentino continuă să comunice prin telegraf. La întoarcere, Fermina își dă seama că relația ei cu Florentino nu era altceva decât un vis, sunt practic străini; își întrerupe logodna cu Florentino, îi returnează toate scrisorile și se căsătorește cu un tânăr și desăvârșit erou național, Dr. Juvenal Urbino.
Florentino își trăiește viața încercând să caute alinarea în paturile a sute de femei, așteptând moartea doctorului timp de cincizeci și unu de ani, nouă luni și patru zile pentru a-i mărturisi iubirii vieții sale, din nou, dragostea neclintită de ani. Fără note siropoase, García Márquez construieşte imaginea iubirii ideale: capabilă să treacă peste orice încercare şi chiar peste alte relaţii.
Muzeul inocenței
Muzeul Inocenței are o premisă înșelător de simplă: Kemal Bey, dintr-una dintre cele mai bogate și mai proeminente familii din societatea turcă, urmează să o ia în căsătorie pe minunata Sibel, fiica unui diplomat, o tânără educată, frumoasă, plină de resurse și potrivită pentru familia lui. Nimic nu pare să pună sub semnul incertitudinii această uniune, cu excepția unei tinere din clasa inferioară, pe nume Fusun, pe care Kemal o întâlnește într-un magazin de unde vrea să cumpere un cadou pentru logodnica lui, Sibel. Cei doi se îndrăgostesc și încep o serie de întâlniri abia ascunse care nu pot fi încheiate fără mari dureri, încercări și sacrificii.
În carte, Kemal se hotărăște să facă un muzeu al dragostei lui pentru Fusun chiar în casa în care ea a locuit și unde el își petrecea serile cu familia ei. Se întâlnește cu scriitorul Orhan Pamuk și-l roagă să-i scrie povestea.
Muzeul există azi în Istanbul, pentru că Pamuk a consolidat ideea chiar în timp ce scria cartea și a strâns obiectele în paralel cu scrisul. Ani de zile, Pamuk a colindat anticariatele și atunci când găsea obiecte, le punea în carte și în colecția ce avea să devină muzeu. Pornind de la un obiect găsit la un anticar, dezvolta o altă scenă și-l făcea pe Kemal să-l păstreze. Sunt „obiectele reale ale unei ficțiuni“.
Lolita – Nabokov
Mulți au descris această carte ca „o tandră poveste de dragoste”. Uimirea și exaltarea, precum și frământările inimii și spiritul mușcător abundă în Lolita, cel mai faimos și controversat roman al lui Nabokov, care spune povestea pasiunii obsedante și devoratoare a lui Humbert Humbert pentru tânăra Dolores Haze. Lolita este, în același timp, povestea unui european ultracivilizat care se ciocnește cu barbaria veselă a Americii de după război. Mai presus de toate, este o meditație asupra iubirii – iubirea ca ultraj și halucinație, nebunie și transformare.
„Lolita” este un roman extraordinar, scris într-un stil complex, aluziv și evaziv, care aproape te obligă să-l recitești. Subiectul său face dificilă cartea în anumite puncte și trebuie să admiri curajul lui Nabokov în abordarea a ceea ce rămâne un subiect tabu. O carte de citit în orice sezon.
Anna Karenina
O poveste din înalta societate, plină de slăbiciunile oamenilor, de momente captivante, de onoare, bunătate sfâșietoare și mai ales de sentimentul care încarcă pe deplin sufletul: iubirea. Doar că în Anna Karenina, iubirea merge mână în mână cu suferința.
„Pentru ca o carte să fie bună, trebuie să-i iubești ideea fundamentală și esențială. Eu, în Anna Karenina, am iubit ideea familiei” i-a spus Lev Tolstoi soției sale Sonia.
Această idee se simte peste tot în intriga Anei Karenina, publicată între 1874 și 1876, și adesea aclamată drept cel mai bun roman scris vreodată. Începe cu unul dintre cele mai faimoase prime rânduri din literatură: ,,Familiile fericite sunt toate la fel, dar fiecare familie nefericită este nefericită în felul său.’’
Cu siguranță știți deja istoria, dar ceea ce probabil nu știți este faptul că Tolstoi însuși a fost veșnic într-o căutare chinuită a iubirii pure. El și soția sa au fost de acord să-și dezvăluie cele mai interioare gânduri, să își citească jurnalele reciproc, să nu-și ascundă nimic, doar ca să fie siguri că niciunul dintre ei nu ar putea fi implicat vreodată într-o legătură adulteră. Dar, în cele din urmă, la fel ca și în cazul Annei, nu a fost suficient.
Mândrie și Prejudecată
Fără îndoială, cel mai mare roman de dragoste din toate timpurile, Mândrie și prejudecată a lui Jane Austen o urmărește pe Elizabeth Bennet, tânără căreia nu îi pasă prea mult de așteptările societății. Nu se va căsători pentru nimic mai puțin decât dragoste și respect reciproc, promite ea, și ar prefera să nu se căsătorească deloc decât cu cineva pe care nu l-ar putea iubi. Pentru perioada în care a fost publicată această carte, atitudinea eroinei a fost revoluționară, deoarece femeile aveau puțină putere să aleagă.
De cealaltă parte, îl avem pe Darcy, un stângaci din punct de vedere social, care își ascunde disconfortul în spatele unei măști de aroganță. Povestea lor nu este o pasiune sălbatică, ci se construiește lent, între doi oameni care se evaluează greșit la început, dar ajung să-și câștige admirația și, în final, iubirea.