Cine sunt cei doi militari morti in Afganistan

  Raluca Pascu
  07/05/2016
  Comentariile sunt închise pentru Cine sunt cei doi militari morti in Afganistan

armata-romana

Doi militari români şi-au pierdut viaţa şi un al treilea a fost rănit în urma unui incident care a avut loc sâmbătă, 7 mai, ora 10.45, în apropiere de localitatea Kandahar, pe timpul executării unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, se arata intr-un comunicat transmis sambata de MApN.

În urma incidentului, celor trei militari de la forţele pentru operaţii speciale, care au fost răniți, li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportați imediat la spitalul militar cel mai apropiat. Din nefericire, plutonierul Dumitrescu Iulian şi sergentul Vizireanu Adrian nu au supravieţuit, iar starea militarului rănit este stabilă și urmează să fie transferat la un spital din Germania.

Familiile victimelor au fost anunțate, iar incidentul este anchetat de o comisie militară.
militari-romani-afganistan
Conducerea Ministerului Apărării Naţionale transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe familiilor militarilor decedaţi şi urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei medicale a celui rănit.

„Am aflat cu profundă tristeţe despre moartea militarilor care au căzut la datorie astăzi, în timpul executării unei misiuni în Afganistan. Atât personal, cât şi în numele tuturor militarilor români, transmit condoleanţe familiilor, prietenilor şi camarazilor lor de arme. Dumnezeu să-i odihnească pe acești bravi ostași și buni români!”, a transmis ministrul Mihnea Motoc.

Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!


About