Cod galben de canicula

  Raluca Pascu
  22/06/2016
  Comentariile sunt închise pentru Cod galben de canicula

Meteorologii au emis o atenţionare cod galben de caniculă, valabilă pentru Bucureşti şi zonele din sudul, sud-estul şi parţial estul ţării, regiuni în care sunt anunţate temperaturi de până la 37 de grade Celsius, avertizarea fiind în vigoare în intervalul 22 – 24 iunie.

canicula

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, vremea va fi caniculară. Se vor înregistra temperaturi maxime frecvent în jur de 35 de grade, iar în cursul zilei de miercuri 22 iunie vor fi şi valori de 36, 37 de grade. Nopţile vor fi tropicale, cu minime ce nu vor scădea sub 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, anunţă ANM.

În zonele montane instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi mai ales în timpul după-amiezelor vor fi averse posibil torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.


About