Coronavirus în România – Peste 7.000 de persoane sunt izolate la domiciliu iar alte 99 plasate în carantină

  Top Tabu
  27/02/2020
  Comentariile sunt închise pentru Coronavirus în România – Peste 7.000 de persoane sunt izolate la domiciliu iar alte 99 plasate în carantină

Secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă că pe teritoriul României se află 99 de persoane în carantină şi 7174 de persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, acestea fiind persoane asimptomatice, care nu prezintă semne de boală. În ceea ce priveşte persoanele aflate în carantină, reprezentantul Ministerului Sănătăţii spune că au rezultat negativ la coronavirus, notează news.ro.

Nelu Tătaru a afirmat joi, într-o conferinţă de presă, că persoanele care intră în carantină primesc cele necesare din partea autorităţilor locale, iar în cazul celor izolate la domiciliu un membru al familiei poate ieşi să facă aprovizionarea.

Nelu  Tătatru a precizat că acei pacienţi care intră în carantină sau izolare la domiciliu beneficiază, conform legii, de concediu medical.

„Nu este nevoie să ne schimbăm modul de viaţă, nu este nevoie să aglomerăm supermarketurile, nu este nevoie să ne panicăm toate rudele din străinătate sau din ţară” a spus Nelu Tătaru

Nelu Tătaru a transmis un „mesaj de calm” şi un „îndemn la prevenţie şi nu la panică”. El a spus că regulile pe care trebuie să le respecte populaţia sunt aceleaşi ca în cazul unei infecţii gripale, că nu trebuie aglomerate spitalele sau unităţile de primiri urgenţe, iar cei afectaţi trebuie să se prezinte la medicul de familie.

Sursa


About