Cum să devii și tu unul dintre oamenii care fac sport în fiecare dimineață

  ioana
  07/07/2015
  Comentariile sunt închise pentru Cum să devii și tu unul dintre oamenii care fac sport în fiecare dimineață

Deși ziua are același număr de ore pentru toată lumea, există oameni care par a avea măcar câteva ore în plus la dispoziție pentru a face tot felul de lucruri interesante și utile. Una astfel de exemplu sunt persoanele care fac fitness dis-de-dimineață în fiecare zi și abia apoi se duc la muncă. Există, însă, câteva obiceiuri pe care poți să le cultivi și tu ca să devii un dependent de gimnastica de dimineață.

ecard

Fie că îl faci acasă, în parc, sau la sală,  antrenamentul de dimineață te va energiza, iar discplina unui antrenament făcut zilnic te va disciplina fără să îți dai seama. În plus, dacă acum ești genul de persoană care apasă snooze de 5 ori înainte să se scoale din pat, sigur nu vei mai fi după ce vei deprinde arta exercițiul fizic la prima oră.

Iată ce trebuie să faci:

#1 Odihnește-te așa cum trebuie 

Stabilește-ți o rutină zilnică care să includă o oră rezonabilă de mers la culcare. Renunță la nopțile petrecute în oraș și încearcă să dormi 7-8 ore pe noapte. Specialiștii spun că cel mai odihnitor somn îl poți obține între orele 23:00 – 07:00.

Man sleeping in bed

 

#2 Trezește-te foarte, foarte de dimineață. 

Știu că nu pare a fi ceva plăcut, dar există oameni care se trezesc chiar și la 4 dimineața pentru a se pregăti pentru antrenamentul de la ora 05:00. Graba chiar strică treaba, așa că cel mai bine ar fi să-ți adaptezi programul așa încât să reușești să faci antrenamentul, un duș, să bei cafeaua și orice obicei de dimineață mai ai înainte de a te duce la muncă.

#3 Bea apă 

În timpul somnului, corpul nostru se deshidratează. Este și normal de vreme ce nu consumăm absolut niciun lichid timp de 6 – 8 ore. Așa că cel mai bine ar fi să bei un pahar de apă rece de îndată ce te trezești.

#4 Adaugă câteva picături de lămâie 

Lemon_Water2web

Apa cu lămâie este un detoxifiant natural care te va face să te simți fresh și energizat. De asemenea, lămâia ajută sistemul digestiv, acționând ca un diuretic natural, și echilibrează PH-ul datorită alcalinității sale.

#5 Micul-dejun 

Înainte de a-ți începe antrenamentul de dimineață, este important să te hrănești sănătos. Cele mai indicate sunt fructele, precum bananele sau merele. Chiar și căpșunile și fructele de pădure sunt foarte indicate. Important este să-ți iei doza de energie, pentru ca după antrenament să consumi proteine.

gallery_big_Healthy_Breakfast_To_Keep_Skinny

 

#6 Pregătește-ți geanta de sală cu o seară înainte 

Chiar și cei mai pasionați de fitness mai găsesc din când în când câte o scuză pentru a sări peste antrenament. Ca să te asiguri că acest lucru se va întâmpla cât mai rar, fă tot posibilul ca să fii 100% pregătit de antrenament: elastice de păr la îndemână, echipamentul sportiv și adidașii curați și puși deja în geantă, bateria încărcată la telefon și orice altceva crezi că ai nevoie pentru a-ți face antrenamentul cu conștiinciozitate.

#7 Fă-ți un playlist super energizant 

Muzica face parte din rutine tuturor celor care se antrenează în fiecare dimineață. Orice te pune în mișcare e binevenit. Iar muzica trebuie să răsune nu din momentul în care ai ajuns la sala, ci încă de când ai început să te speli pe dinți. Astfel vei intra în starea de energie necesară pentru antrenament.

giphy

 

 

 

 

 


About