Debut solid ca titular pentru Răzvan Ivan, jucător reprezentat de Alexandrion Sport Management

  Top Tabu
  04/04/2019
  Comentariile sunt închise pentru Debut solid ca titular pentru Răzvan Ivan, jucător reprezentat de Alexandrion Sport Management

Ivan a debutat ca titular pentru UTA Arad cu o prestație solidă contra fostului lider: „Mi-am așteptat rândul, din vară vreau să pun umărul la promovare”

După ce Costin și Iuga nu au dat un randament prea bun ca fundași de bandă dreapta, stafful tehnic utist l-a titularizat în premieră pe Răzvan Ivan. La meciul cu Snagovul, fotbalistul care a împlinit 19 ani pe 28 ianuarie a început ca rezervă toate disputele oficiale din 2019 și mai intrat pe parcurs.

De această dată, tânărul piteștean a fost integralist și și-a făcut bine treaba pe ambele faze ale jocului. „Nu a fost nicio problemă că am fost rezervă până acum. Mi-am așteptat rândul, sunt junior, sunt în creștere și trebuie să ajung la un anumit nivel pentru a fi titular la o echipă precum UTA. Am venit cu gândul să ajut, să pun umărul la ceea ce se dorește din vară, lupta pentru promovarea în Liga 1. Ne bucurăm că am câștigat, trebuie să câștigăm fiecare meci, mai ales pentru acest public minunat. Am văzut suporteri fericiți azi (n.a. ieri), e de datoria noastră se le creăm această stare”, spune Ivan, care, luat de val, s-a urcat pe gard de bucurie pentru a sărbători cu fanii golurile descătușării contra Snagovului.

Ziarulunirea.ro susține că transferul lui Ivan de la Unirea Alba Iulia s-a făcut pentru aproximativ 12.500 de euro, tânărul fundaș sosind pe Mureș din postura de golgheter al divizionarei terțe, cu 4 reușite. „La UTA nu trebuie să înscriu eu, trebuie să-mi fac treaba mai mult pe faza defensivă și de apoi pe faza ofensivă. Le las colegilor mei plăcerea de a marca, în Liga 2-a e important să fi disciplinat din punct de vedere tactic. Iar astăzi toți am jucat bine și tactic, Snagovul e sus în clasament, dar azi am arătat că suntem peste ei și, cred eu, și peste alte echipe din Liga 2-a”, a mai adăugat Ivan.

Ionuț Popa și-a întrerupt concediul medical în două rânduri în această săptămână, pentru a discuta cu elevii săi. Luni, după înfrângerea de la Clinceni și sâmbătă seara, cu câteva ore înainte de disputa cu fostul lider. „Mister ne-a spus să avem atitudine, în special asta ne-a lipsit la ultimele două etape. Am reușit să câștigăm, dar nu pot spune eu că astfel ne-am salvat antrenorul. Dânsul e alături de noi, e antrenorul nostru, îl respectăm, dar nu pot spune mai multe…”, a încheiat tânărul apărător crescut de Viitorul Argeș „Alexandru Duminică”.

Jucătorul este reprezentat de compania de impresariat sportiv Alexandrion Sport Management.

Peste 30 de jucători și antrenori au apelat până în prezent la serviciile acestei noi companii apărute pe piața de impresariat sportiv.

Alexandrion Sport Management este o companie ce aduce un plus pe piața de impresariat sportiv, în sensul că jucătorii reprezentați beneficiază de facilități, cum sunt cele de imagine sau pe zona de asigurări de sănătate.

Compania Alexandrion Sport Management impresariază și jucători din alte discipline sportive, precum handbal sau tenis.

Răzvan Ivan a strâns 30 de jocuri internaționale în „tricolor”, la diverse generații ale României, avându-i coechipieri printre alții pe R. Baicu (U Craiova), Screciu (Genk), Manolache și Safer (FC Groningen-Olanda).


About