Dieta anticancer – Scade cu 50% riscul apariţiei bolii

  Top Tabu
  24/11/2019
  Comentariile sunt închise pentru Dieta anticancer – Scade cu 50% riscul apariţiei bolii

Nutriţionistul Vlad Roşca a conceput un program manifest ce include cele mai utile indicaţii alimentare pentru prevenirea apariţiei cancerului şi stoparea dezvoltării lui. Ştiai că 1 din 40 de români suferă de cancer?

Ştii cât de importantă este adoptarea unui stil alimentar corect? Mai precis, alimentaţia echilibrată scade riscul cu 50% de a dezvolta cancer. Nu o spunem noi, ci statisticile înregistrate în studii de calibru efectuate de cercetătorii din toată lumea, notează exquis.ro

Astfel, reţine că dacă vrei să previi cancerul, trebuie să incluzi în dieta ta zilnică următoarele alimente şi să respecţi regulile descrise în acest program alimentar.

Dacă boala s-a instalat în corp, tratamentul medicamentos trebuie asociat cu regimul alimentar.

De ce este crucial să urmezi dieta anticancer

Înainte de a enumera produsele alimentare pe care trebuie să te axezi în această situaţie, este bine să ştii că alimentaţia incorectă „HRĂNEŞTE“ cancerul, dezvoltându-l extrem de repede, potrivit clicksanatate.ro.

Programul de alimentaţie ce trebuie adoptat în prevenţia sau tratarea cancerului presupune anumite restricţii alimentare, dar şi indicaţii preţioase.

Fără mezeluri

Carnea procesată, de exemplu mezelurile, şi brânzeturile rafinate sunt complet interzise. La fel şi carnea de porc şi de vânat,.

Lactatele fermentate şi slabe sunt singurele permise (iaurt degresat, brânză proaspătă de vaci).

Alege sare roz de Himalaya

Se exclude consumul de sare (se poate înlocui cu sare roz de Himalaya pentru gust). Statistic, 2,4 milioane de oameni mor din cauza consumului excesiv de sare. Alimentele conţin suficient natriu pentru a asigura necesarul zilnic.

Fără conservanți, aditivi și fast food

Se exclude complet consumul de alimente procesate ce conţin aditivi şi conservanţi. Sosurile, supele la plic, snacks-urile, chips-urile, pufuleţii, toate acestea se exclud complet din alimentaţie. Se elimină prăjelile şi în special cartofii prăjiţi.

Este vitală excluderea completă a produselor de tip fast-food din alimentaţie. Aceste produse conţin elemente cancerigene şi monoglutamat de sodiu. Toate acestea „hrănsesc cancerul“ sau conduc spre declanşarea lui.

Se elimină produsele din conserve şi cele afumate, deoarece grăbesc evoluţia cancerului şi au un potenţial cancerigen.

Se elimină produsele ce conţin zahăr rafinat

Atât produsele de patiserie, cât şi dulciurile. Toate acestea contribuie la apariţia şi evoluţia cancerului.

Cum sunt gătite produsele – un aspect deosebit de important

Fie că vorbim despre prevenţie sau boala propriu-zisă, alimentele trebuie gătite la abur sau fierte, cât de puţin posibil. Carnea, rar consumată, se găteşte numai la grătar. Pe cât posibil, legumele şi fructele trebuie să se consume în stare crudă pentru a beneficia de nutrimenţii lor.

Este să se evite băuturile carbogazoase

Dacă boala este în desfăşurare, se interzice conumul lor, pentru că acestea duc la distrucţia osoasă.

Se limitează consumul de gălbenuş de ou

Albuşul este permis în cazul prevenţiei, însă în cazul apariţiei bolii, se recomandă un consum de maximum u1 ou pe săptămână. Albuşurile pot fi consumate mai des (3 ori). În cazul prevenţiei, se poate creşte consumul de ouă la 3/săptămână, iar albuşurile, la 10.

Fără folie de aluminiu când gătești

Se exclude folia de aluminiu în cazul gătirii la cuptor a alimentelor; se foloseşte hârtie de copt. Gătitul la cuptor nu trebuie să depăşească temperatura de 150 de grade Celsius.

Dacă boala s-a instalat în corp, cel în cauză trebuie să aibă o dietă hipercalorică şi variată, pentru a acoperi necesarul de nutrimenţi şi pierderile datorate efectelor secundare ale tratamentului.

În primul rând, trebuie să reduci drasctic proteinele din alimentaţie

Dacă suferi de cancer, trebuie să respecţi aceste reguli în ceea ce priveşte consumul de carne:

Săptămâna 1 – 1 masă de carne slabă

Săptămâna 2 – 1 masă de carne de pește gras

Săptămâna 3 şi 4 – 1 masă de carne slabă

Alimentele permise şi interzise

Ceapa şi usturoiul

Ambele conţin o substanţă numită alicină. Această substanţă reprezintă unul din cei mai puternici agenţi antibacterieni şi antimicrobieni. De asemenea, constituie şi una din cele mai potente substanţe aticancerigene. Specialiştii britanici preconizează că 6 căţei de usturoi pe zi reduc şansele de a face cancer cu 48,7%.

Roşiile

Roşiile conţin 2 substanţe importante, una este licopenul, iar a 2-a este acidul cloragenic. Acestea neutralizează nitrozaminele şi ocupă un loc important în cazul cancerului.

Efectul sinergic dintre roşii şi avocado nu este foarte cunoscut, deşi este o descoperire fantastică împotriva cancerului. Mai exact, roşiile sunt puternic anticancerigene. Dacă sunt consumate în asociere cu avocado, îşi măresc de 10 ori efectul. Avocado are rolul de a potenţa enorm acest efect al roşiilor şi al substanţelor din ele. Când prepari o salată de legume include şi aceste 2 alimente preţioase pentru sănătate.

Varza

Varza conţine sulf şi betacaroten, iar acest lucru face ca acest aliment să contribuie la oprirea creşterii tumorale.

Ardeiul gras

Ardeiul gras conţine bioflavonoide, steroli vegetali şi acizi fenolici. Toate acestea au un efect anticancerigen

Ceaiul verde

Ceaiul verde, pe care multă lume îl foloseşte în curele de slăbire, este un element important în caz de cancer. Cei mai mulţi oameni nu ştiu că această băutură conţine EGCG, cea mai puternică substanţă anticancerigenă. Consumă des ceai verde şi îi dai posibilitatea corpului să lupte mai aprig împotriva cancerului.

Cerealele neprocesate au un efect benefic în caz de boală

Acestea stabilizează estrogenul şi insulină, şi contribuie la prevenţia cancerului. Sunt indicate a fi consumate la prima masă, cel mai sănătos fiind ovăzul. Pe lângă beneficile menţionate anterior, fulgii de ovăz contribuie la o digestie corectă şi sunt un aliat împotriva cancerului de colon.

Fructele de pădure

Sunt alimentele cu cea mai mare cantitate de antioxidanţi, iar acestea sunt indispensabile celulelor organismului. Acestea au un efect puternic anticancerigen.

Zarzavaturile sunt extrem de importante atât în prevenirea cancerului, cât şi în boala propriu-zisă. Conţin celuloză cu structura fină, ce are rol anticancerigen de seamă.

Ciupercile

Au capacitatea de a inhiba aromataza, enzima de proliferare a cancerului ce grăbeşte metastaza. Practic, ciupercile luptă cu cancerul şi nu-l lăsa să se extindă.

Ghimbirul este benefic în cazul bolii

Acesta inhibă stările de greaţă în cazul chimioterapiei şi ajută pacientul să nu piardă în greutate şi să se deshidrateze. Ceaiul de ghimbir este şi el benefic în această situaţie

Peştele gras

Conţine grăsimi polinesaturate, grăsimi sănătoase şi, în acelaşi timp, gama de acizi graşi esenţiali Omega, benefici în prevenirea cancerului ,dar şi în lupta cu boala.

Fibrele sunt extrem de importante

Pentru că acestea ajută la eliminarea metalelor grele, precum plumb, arsenic şi mercur. Aceste metale contribuie la apariţia cancerului. Totodată fibrele contribuie la o digestie corectă şi completă, ferind tubul digestiv de toxine ce vor stagna prea mult la acest nivel.

Struguri roși

Strugurii roşii sau 100-150ml de vin roşu sec, consumat ocazional, aduce beneficii importante atât în sănătatea cardiovasculară, cât şi în prevenirea cancerului. Strugurii conţin resveratrol, substanţa fiind un puternic antitumoral.

Alege să consumi fructele fără coajă

Cu excepţia merelor şi a strugurilor, se recomandă consumul fructelor fără coajă, pentru a evita pesticidele ce pot avea efect cancerigen.

Gătitul la cuptor se realizează la 150 de grade Celsius, fierberea alimentelor nu trebuie să fie de lungă durata. Aceste măsuri se recomandă pentru a evita degradarea nutrimenţilor datorată proceselor termice.

Sfecla roşie

Sfecla roşie este un puternic antioxidant, pe lângă beneficiile uluitoare în sănătatea ficatului, aceasta contribuie şi la reducerea semnificativă a riscului de cancer.

Nucile

Sunt eseţiale în prevenţia şi tratarea bolii, datorită faptului că acestea conţin fitosteroli şi grăsimi sănătoase, ambele benefice în lupta cu şi împotriva cancerului. De asemenea, contribuie şi la buna funcţionare a creierului.

Fasolea boabe este un aliment-cheie în prevenţie, dar şi în tratament

De fapt, fasolea este cea mai importantă sursă de proteine vegetală, ce poate înlocui cu succes carnea. Fasolea roşie este foarte bogată în proteine, fasolea neagră este un aliment esenţial în combaterea cancerului de colon, iar cea albă, bună în caz de cancer mamar. Toate tipurile de fasole boabe conţin acid butyric, cel care împiedică înmulţirea celulară. Înlocuid carnea de orice fel cu fasolea boabe asigurăm organismului necesarul proteic, protejându-l astfel de efectele proteinei de origine animală.

Ţelina şi spanacul

Ţelina şi spanacul sunt 2 alimente care au în compoziţia lor apigenina. Această substanţă este capabilă să ucidă 85% din celulele cancerului pulmonar.

Morcovii

Morcovii, pe lângă faptul că sunt o sursă importantă de betacaroten, conţin folcarinol – o substanţă anticancerigenă importantă.

Scorţişoara sau praful de scorţişoară (scorţişoară măcinată)

Este unul dintre alimentele de bază în dietă unui diabetic, deoarece reglează nivelul de insulină în sânge. În caz de cancer, acest aliment conţine cinaldehidă, substanţă ce contribuie la repararea celulară.

Toate informaţiile au fost furnizate de medicul nutriţionist Vlad Roşca, iar programul de alimentaţie pus la dispoziţie completează şi creşte puterea terapeutică a tratamentului adjuvant indicat de medicul oncolog, mărind rata de vindecare şi de supravieţuire.

Sursa


About