Dintii de lapte pot vindeca boli grave

  Raluca Pascu
  26/05/2016
  Comentariile sunt închise pentru Dintii de lapte pot vindeca boli grave

293_1200_1200_0Datorită descoperirilor ştiinţifice tot mai ample, dinţii de lapte căzuţi ai copilului sunt nu doar un moment emoţionant în orice familie, aceştia au ajuns să aibă o menire mult mai folositoare. Dacă unii copii îi păstrează pentru Zâna Măseluţă, îi aruncă pe casă, ori îi ţin ca amintire, părinţii altor copii păstrează primii dinţi de lapte căzuţi pentru a-i folosi ulterior în scopuri medicale, la necesitate.

Cum te pot ajuta dinţii de lapte căzuţi? Ultimele studii arată că dinţii de lapte conţin un material genetic aparte care poate fi folosit la nevoie pentru vindecarea unor boli grave. Dinţii de lapte conţin celule stem care pot regenera neuroni, ţesuturi osoase, ţesuturi cartilaginoase şi chiar şi o serie de celule ale muşchiului cardiac.dinte

Aceste celule pot fi folosite oricând în urma îmbolnăvirii la orice etapă a vieţii. Celulele stem prelevate la vârsta copilăriei fragede pot fi folosite pentru vindecarea leucemiei sau a bolii Hodkin.

Primul dinte de lapte al copilului trebuie congelat în condiţii speciale în interval de maximum 48 de ore de la căderea acestuia.


Atenţie maximă la copiii aflaţi la vârsta când îşi pierd dinţii de lapte! În somn sau într-un moment de neatenţie, pot fi aspiraţi pe căile aeriene. Consecinţele înseamnă respiraţie dificilă, inflamaţie sau infecţii.

Deşi n-aţi fi crezut, povestea Zânei Măseluţă care-i recompensează pe copii cu o monedă pentru fiecare dinte căzut, are şi o utilitate medicală. Părinţii trebuie să monitorizeze pierderea dinţilor de lapte ca să fie siguri că micuţii nu riscă probleme.copil4

„Părinţii trebuie sub orice pretext să se uite în cavitatea bucală a copilului, cu degetul uşor, uşor să vadă dacă e un dinte e mobil sau o dată pe lună, la două luni să vină la medicul dentist pentru un control. Dacă dintele nu e extras la timp, pot apărea inflamaţii ale gingiei sau erupţie dentară, dintele definitiv poate creşte lateral. Apoi există riscul de înghiţire a dintelui şi cel de aspiraţia dintelui de lapte”, spune dr. Gorea Oleg, dentist.


About