Două noi focare de pestă porcină au fost confirmate de DSVSA Bihor

  Top Tabu
  22/01/2020
  Comentariile sunt închise pentru Două noi focare de pestă porcină au fost confirmate de DSVSA Bihor

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a informat, miercuri, că a fost confirmat un nou focar de pestă la porcii domestici în localitatea Cheţ, numărul acestora ajungând la opt, fiind mărit totodată cu unul şi numărul focarelor la mistreţi, ajunse la 11, potrivit Agerpres.

„DSVSA Bihor informează asupra faptului că în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naţionale acreditate pentru diagnosticul Pestei Porcine Africane (PPA), în judeţul Bihor, au fost diagnosticat în localitatea Cheţ – Municipiul Marghita un focar de PPA la porcii domestici”, se arată în comunicatul semnat de directorul DSVSA, Remus Moţoc. 

Astfel, numărul focarelor active de PPA la porcul domestic din judeţ este în prezent de opt, afectând următoarele localităţi: Săcuieni (două focare) şi Ciocaia (trei focare) aparţinând oraşului Săcuieni, localitatea Leş (un focar) – comuna Nojorid, localitatea Crestur (un focar) – comuna Abrămuţ şi localitatea Cheţ (un focar) – Municipiul Marghita. 

Potrivit informării, specialiştii din cadrul DSVSA Bihor au luat măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploataţiilor afectate, impunerea de restricţii de mişcare, efectuarea dezinfecţiei exploataţiilor, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate. 

De asemenea, a fost confirmat şi un nou caz de pestă porcină africană la porcii mistreţi, apărut pe fondul de vânătoare FV 15 Cuzap. Astfel, numărul total al fondurilor de vânătoare afectate de boală este de 11. 

„Toate animalele afectate sau suspecte, precum şi cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie”, a mai transmis Moţoc.

Citește și: Amalia Șerban, director Ministerul Sănătății: Profesorii ar trebui să vadă dacă la primele ore copiii manifestă simptome de gripă

Din anchetele epidemiologice efectuate în judeţul Bihor a reieşit că, în continuare, principala sursă de transmitere a PPA este porcul mistreţ, rezervorul natural, de la care se contaminează porcul domestic, prin vectorul uman sau animal care circulă libere şi pot introduce boala în exploataţii. 

În şedinţa Comitetului Local de Combatere a Bolilor, convocată marţi de prefectul Dumitru Ţiplea, au fost dispuse o serie de măsuri printre care prima vizează intensificarea vânătorii mistreţilor de pe fondurile de vânătoare din judeţ, pentru reducerea la cel puţin 50% a actualei populaţii de mistreţi. 

Primul focar de pestă porcină africană a fost declarat în data de 7 iulie 2018 într-o gospodărie din localitatea Crestur. De la acea dată până în prezent, PPA a evoluat în 43 de localităţi din nordul judeţului, fiind declarate 105 focare (gospodării) de PPA la porc domestic, 10 focare la porc mistreţ în 10 fonduri de vânătoare. Până în prezent, s-au combătut şi asanat 97 de focare de PPA la porcii domestici din 38 de localităţi, fără a se putea stinge la mistreţi unde focarul se poate stinge după doi ani de la ultimul caz diagnosticat de PPA. 

Potrivit lui Moţoc, în cele 68 de fonduri de vânătoare se menţine numărul mare de mistreţi care populează teritoriul judeţului. Dacă în anul 2018 se estima un număr de 6.446 de mistreţi, în anul 2019 s-a estimat un număr de 5.251 de mistreţi, ceea ce reprezintă o reducere mică faţă de cerinţele de scădere a numărului de mistreţi cu 50%, aşa cum s-a stabilit la data începerii epidemiei.

Sursa


About