CULTURĂFestivalul Cavalerul Negru – Ediția a IV-a - „Brâncovenii – Prețul Credinței”

Festivalul Cavalerul Negru – Ediția a IV-a – „Brâncovenii – Prețul Credinței”

Curtea de Argeș găzduiește în weekendul 16–17 august 2025 cea de-a IV-a ediție a Festivalului Cavalerul Negru, un eveniment cultural de excepție ce aduce în prim-plan istoria, credința și valorile românești autentice.

Sub tema „Brâncovenii – Prețul Credinței”, festivalul este organizat de Asociația Dacia Concept, cu sprijinul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și al Primăriei Municipiului Curtea de Argeș.

📍 Evenimentul are loc în spațiul simbolic al Bisericii Domnești din Curtea de Argeș, leagăn al ortodoxiei și statalității românești.

🗓️ Două zile de legendă, cultură și emoție

Publicul este invitat să retrăiască pagini memorabile din trecutul românesc prin:
• ⚔️ Turniruri cavalerești, parade istorice și reconstituiri spectaculoase
• 🎭 Piese de teatru și proiecții de film
• 🎤 Concerte live cu artiști consacrați: TALISMAN, PROCONSUL, Mihai Toma – DACIKA, Corul „Chiril Popescu”, Orchestra Medicilor, Florin Sâmpelean, Roxana Șelariu, Sergiu Chirilă, Marius Sâmpelean, Mihai Bucă și grupul psaltic TRONOS, și mulți alții
• 🧒 Ateliere pentru copii, jocuri teatrale și activități interactive
• 🎥 Moment poetic special cu LAMIA BELIGAN
• 🍽️ Zonă de food court cu preparate pentru toate gusturile

🎭 PROGRAMUL COMPLET AL FESTIVALULUI
Sâmbătă, 16 August

🕦 11:30 – 13:30 | Întâlnire cu istoria: cavaleri, turnir, arme

🕧 13:30 – 14:30 | Șezătoarea Domnișancelor

🕝 14:30 – 16:30 | Atelier de jocuri teatrale

🕟 16:30 – 17:30 | Piesa de teatru: Harap Alb

🕠 17:30 | Parada Basarabilor – Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu

🕕 18:30 | Deschiderea oficială a Festivalului
🎤 Cuvânt rostit de pr. Ovidiu Vlăsceanu – Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului

🎻 Moment artistic: Sasha Raicu – Ave Maria

🎶 Recitaluri și momente speciale:

  • Ileana Machidon & Grupul Mărturisitorii
  • Corul „Chiril Popescu”
  • Maria Ciocan
  • Lamia Beligan – Moment poetic
  • Film: Balada Soarelui Răsare
  • Alex Slăvescu – Moment artistic

🎤 21:00 – 22:00 | Concert TALISMAN

🎤 22:00 – 22:50 | Concert PROCONSUL

Duminică, 17 August

🕦 11:30 – 13:00 | Șezătoarea Domnișancelor
🕐 13:00 – 14:30 | Întâlnire cu istoria și personajele ei
🕝 14:30 – 16:30 | Atelier de jocuri teatrale
🕟 16:30 – 17:30 | Piesa de teatru: Moara cu noroc
🕕 18:00 | Deschiderea celei de-a doua seri
🎤 Cuvânt despre martiriul Brâncovenilor – pr. Ovidiu Vlăsceanu
🎼 18:15 – 19:55 | Program muzical Orchestra Medicilor
Tenor Sergiu Chirilǎ; Bariton Marius Sâmpelean
Premieră absolută Medley My fair Lady – FLORIN SÂMPELEAN şii ROXANA ŞELARIU
🎭 20:00 – 21:15 | Piesa de teatru: Brâncovenii, Prețul Credinței.
🎶 21:15 – 21:45 | Mihail Bucă & Grupul Psaltic Tronos
🎶 21:45 – 23:00 | Concert Mihai Toma – DACIKA

Vino cu familia și prietenii să trăiești istoria, să te bucuri de cultură autentică și să onorezi credința și jertfa Brâncovenilor.

🅕 Urmărește-ne pe Facebook pentru noutăți, imagini și actualizǎri!
📲 https://www.facebook.com/…/Festivalul-Cavalerul-Negru…/
🔗 www.cavalerulnegru.ro

📍 Te așteptăm la Biserica Domnească din Curtea de Argeș! Intrarea este liberǎ.

🛡️ Festivalul Cavalerul Negru – Ediția a 4-a, Brâncovenii – Prețul Credinței, este organizat de Asociația Dacia Concept cu sprijinul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului și Primăriei Municipiului Curtea de Argeș.

Parteneri: Fundatia Colegiului National de Apărare, Fundația de Medicina si Muzica, UNATC, Lupii Albi, Aqua Carpatica, Pliabil, Muzeul National Bran și ACT Performance.

Cele mai noi articole

Articole similare

Metropola TV vine cu o nouă emisiune: “Părerea mea LIVE, cu Oana Lovin”

Metropola TV anunță lansarea unei noi emisiuni de dezbatere și atitudine civică: „Părerea Mea Live” cu Oana Lovin, difuzată începând din 09.02.2026, de luni până vineri, de la ora...

Stresul și corpul tău: o analiză critică a mecanismelor, miturilor și intervențiilor eficiente

Stresul este tratat frecvent ca un concept vag: „te simți presat, ia o pauză”. Această abordare minimalizează complexitatea efectelor sale fiziologice și consecințele pe termen lung. Articolul de față...

O hartă a dorului: explorări pasionale în top destinații 2026

Simți cum lumea te cheamă într-un ton cald, aproape sonor? Anul 2026 pare să bată la ușa inimii noastre cu promisiunea unor locuri care te ating direct în piept,...

Echipele de fotbal care cuceresc inimi: elemente ale iubirii colective

În fotbal, simpatia pentru o echipă nu se reduc la rezultate: este o combinație complexă de istorie, identitate, experiențe trăite în tribune și povești personale. Acest articol explorează ce...

Inimi pe gazon: portrete pasionale ale marilor fotbaliști români și ai lumii

Pe gazon, sub luminile care par să pulseze cu ritmul inimii, se scriu povești care nu se uită. Fotbalul nu este doar un joc; este o mitologie a mișcării,...

Ingredientele cosmetice care blochează eficiența rutinei de iarnă: o analiză critică și alternative practice

Pe timp de iarnă, pielea reacționează prin desprinderea de apă și lipide, iar multe rutine cosmetice considerate „standard” nu doar că nu ajută, ci agravează problema. Acest articol analizează...

Bucăți de lume: itinerariu vivace al destinațiilor anului 2026

Simți cum inima ți se deschide la fiecare pas când lumea îți șoptește unde merită să te pierzi. În această panoramă vie a Top destinatii turistice 2026, fiecare loc...

Cum modelează marii jucători internaționali aspirațiile copiilor și preferințele pentru sport

În jurul mingii se construiesc vise: pentru mulți copii, idolii din fotbal nu sunt doar jucători spectaculoși, ci modele care inspiră alegeri, obiceiuri și pasiuni sportive. Influența marilor jucători...

Sporturile cele mai apreciate: ce le face indispensabile în viața noastră

Într-o lume în care ritmul vieții se accelerează constant, sporturile rămân ancore esențiale ale sănătății fizice și mentale, dar și ale coeziunii sociale. Deși preferințele variază în funcție de...