Fundaţia Alexandrion ȋncurajează şi susţine practicarea sportului, oferind mingi pentru antrenamentele de volei

  Top Tabu
  12/08/2020
  Comentariile sunt închise pentru Fundaţia Alexandrion ȋncurajează şi susţine practicarea sportului, oferind mingi pentru antrenamentele de volei

Fundaţia Alexandrion ȋncurajează praticarea sportului de la cele mai fragede vârste, oferind mingi pentru antrenamente de volei pentru copii cu vârste cuprinse ȋntre 5-9 ani – baby volei, ȋn cadrul proiectului “Noi suntem cei 3 V: Viaţă-Volei-Viitor”, derulat de  Asociaţia Club Sportiv LIFEGAMES Bucureşti.

Primul antrenament de baby volei, organizat de asociaţie, a avut loc pe 28 iulie, ȋn sala de sport a Grupului Şcolar Industrial Nicolae Teclu, din Bucureşti. Baby volei se adresează copiilor cu vârste cuprinse ȋntre 5 şi 9 ani, care au ocazia acum să deprindă şi să practice un sport frumos, care ȋi va ajuta să se dezvolte armonios, să interacţioneze cu alţi copii de vârsta lor şi să ȋşi facă prieteni noi, ȋntr-un mediu plăcut şi stimulant.

Copiii participanţi la aceste antrenamente sunt oricum ȋnvingători prin simplu fapt că practică un sport, volei ȋn cazul de faţă. Alegerea este doar a lor. Indiferent de natura lui, sportul este important. Pentru simplul motiv că formează caractere adevarate, puternice! Când copiii vor ȋnţelege corect acest mesaj sigur vor ȋncerca să-şi depăşească limitele, pe toate planurile! Mulţumim Fundaţiei Alexandrion pentru sprijinul neȋncetat acordat proiectului nostru: Noi suntem cei 3 V: Viaţă-Volei-Viitor” a spus Ştefan Tolbaru, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv LIFEGAMES Bucureşti.

În ultimii 5 ani, Fundaţia Alexandrion a oferit peste 100.000 de mingi de volei, fotbal, baschet, handabal şi rugby iubitorilor de sport din ȋntreaga ţară. Aceste donaţii fac parte din seria de acţiuni ȋntreprinse de Fundaţie, pentru facilitarea practicării unui sport, având ȋn vedere beneficiile asupra sănătăţii fizice şi mentale şi asupra dezvoltării abilităţilor de relaţionare cu cei din jur.

Asociaţia Club Sportiv LIFEGAMES Bucureşti organizează cursuri de iniţiere ȋn volei atât pentru copii cu vârste cuprinse ȋntre 5-9 ani, cât şi pentru copii cu vârste ȋntre 9-12 ani, ȋn sectoarele 2,3 şi 4 din Bucureşti. Pentru a-i ajuta pe copii să se familiarizeze cu acest sport şi să afle dacă este potrivit pentru ei, asociaţia oferă primele două antrenamente, gratuit.

Despre Fundația Alexandrion

Fundația Alexandrion a avut de-a lungul timpului parteneriate atât cu echipe de handbal (U Alexandrion Cluj și CSA Steaua Alexandrion), cât şi cu echipe de fotbal (Universitatea Craiova, CSM Politehnica Iaşi, ASU Politehnica Timișoara, Petrolul Ploieşti, Concordia Chiajna, Universitatea Cluj, Metaloglobus București, Unirea Urziceni, Steaua Bucuresti și Dinamo Bucuresti). Unele dintre aceste parteneriate se derulează şi ȋn prezent. Fundația susține, de asemenea, și alte sporturi, precum golf, rugby, ciclism, box, polo, volei, tenis de câmp etc. Ani la rând, Fundația Alexandrion a sprijinit nu doar echipe sportive, ci și Comitetul Olimpic Sportiv Român, la trei Olimpiade, organizate la Atena, Londra și Beijing.

Trofeele Alexandrion, care onorează performanța internațională a sportivilor români, reprezintă cea mai importantă  gală a sportului românesc, iar cea de-a cincea şi cea mai recentă ediţie a avut loc în februarie 2020.

Compania Alexandrion Group, prin Fundaţia Alexandrion, este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai sportului românesc, ȋn rândul companiilor din România. În medie, ȋn ultimii  5 ani, Fundaţia Alexandrion a dedicat sportului peste 200 de acţiuni anuale şi a oferit peste 100.000 de mingi  de fotbal, handbal, baschet, rugby sau volei, iubitorilor de sport, ȋn perioada menţionată.

Despre Asociaţia Club Sportiv LIFEGAMES Bucureşti:

Asociaţia Club Sportiv LIFEGAMES Bucureşti este o organizaţie nonprofit, ȋnfiinţată ȋn anul 2015 şi are drept scop unic promovarea, ȋncurajarea, practicarea, dezvoltarea şi readucerea voleiului pentru copiii ȋn topul sporturilor naţionale.

Mai multe detalii despre evenimentele LIFEGAMES, dar şi despre Campania de antrenamente Baby volei sunt disponibile pe site-ul www.acslifegamesbucuresti.ro  şi pe pagina facebook.com/acs.lifegames.bucuresti.


About