Gigi Becali a făcut show la nunta fiicei celei mari! A cântat, a aruncat cu banii, dar a și plâns

  Top Tabu
  13/10/2019
  Comentariile sunt închise pentru Gigi Becali a făcut show la nunta fiicei celei mari! A cântat, a aruncat cu banii, dar a și plâns

Toată crema milionarilor din Capitală și nu numai, politicieni, sportivi și lume din înalta societate au petrecut azi până-n zori. A fost nuntă mare în familia lui Gigi Becali, Teodora, fiica de 24 de ani a afaceristului luându-și zborul din ”cuib”. Fata lui Gigi s-a măritat cu Mihai Theodor Mincu, un tânăr de 28 de ani, băiat înstărit și neam de machedon, zis și „Prinţişorul din Dobroeşti”.

După cununia religioasă de la Biserica Sfântul Spiridon Nou, acolo unde mirii au avut la picioare covorul roșu, a început petrecerea adevărată, la Palatul Snagov, într-un imens cort de sticlă în care au încăput tot cei o mie de invitați.

Socrul mic a pus la cale totul. Nunta a fost prezentată de Cătălin Măruță, iar pe scenă au urcat Andra, Clejanii, dar și celebra formație de muzică aromână Pindu, pentru care Becali a plătit 20 de mii de euro altor mirii ca să-și mute nunta.

Iar Gigi Becali a fost one man show, cume era și de așteptat. A încins ringul, a dansat și a cântat pe muzică machedonească, a aruncat cu sute de bancnote în membrii formației Pindu, iar finalul a fost apoteotic: a cerut să se alinieze toți ospătarii, cărora le-a mulțumit și le-a dat fiecăruia câte 200 de euro!

Becali a și plâns însă, atunci când înainte să taie tortul de la nuntă, Teodora a ținut un mic discurs: „Le mulțumesc părinților că am ajuns aici și că ei văd acest moment!”, a spus mireasa, în timp ce socrul mic a avut și el ceva de completat.

„Gata! Acum e liberă! I-am spus: «Cât ești la mine, faci ce zic eu!». Ea știa că atât timp cât e la mine face ca mine! După aia faceți ca bărbații voștri! Păi, acum nici nu vrea să-i fac casă în curtea mea. Am 30.000 de metri și vreau să le fac casă în curte. Nu vrea! Ce, să ne comande tata și acum?”, a spus Gigi, conform Gazetei Sporturilor.

Citește și: Cum a apărut obiceiul de a CIOCNI PAHARELE. Tradiții și superstiții

Haine scumpe și meniu pentru toate gusturile

A fost explozie de opulență pe metru pătrat. Și cum altfel când doamnele și-au etalat ținutele spectaculoase, iar domnii le-au ținut companie. Mireasa a schimbat două ținute, o rochie prințesă la biserică, iar pentru petrecere, a îmbrăcat o alta, tip sirenă din dantelă. Mirele a avut și el două costume pentru nuntă, dar și cămașă de mătase plisee de la furnizorul Casei Regale.

Tot de la Alexandru Ciucu și-a comandat costumul și Gigi Becali, care a avut și el celebra cămașă de mătase. Luminița, soacra mică, a făcut senzație într-o rochie roșie.

Meniu ales pentru invitați a fost pe gustul tuturor, ca să împace pe toată lumea. De pildă, la aperitiv au avut păstrăv afumat cu ceapă verde și busuioc, pate de ficat de pasăre, file de somon cu iaurt și mărar, mozzarella cu busuioc și roșii, piept de curcan, ficat de curcan, ciuperci, salată de roșii, castraveți, salată și măsline.

La felul întâi, s-a servit file de somon în sos de vin cu sote de ciuperci, sparanghel cu bacon, iar la al doilea nu putea lipsi varianta tradițională, adică sarmalele cu mămăligă, smântână și ardei iute. Și cum putea să fie o nuntă în familia Becali fără un berbecuț la proțap? N-avea cum, așa că au sfârâit grătarul, de la piept de pui, muschiulețul de porc până la mix de legume pe țepușă, cu cartofi și mai multe salate asortate.

 

Comentarii:

Sursa


About