Frumusete si sanatateÎncă patru medici au fost diagnosticaţi cu COVID-19

Încă patru medici au fost diagnosticaţi cu COVID-19

Alţi patru medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au fost diagnosticaţi cu COVID-19, numărul total al acestora ajungând la cinci, informează conducerea instituţiei.

„Prin prezenta vă informăm asupra faptului că în cursul zilei de ieri şi azi (22 şi 23 martie 2020) la 38 de angajaţi ai spitalului au fost efectuate teste COVID-19. În urma testării, alte 4 cazuri au fost confirmate. La acestea se mai adaugă primul cadru medical infectat cu noul coronavirus, al cărui rezultat pozitiv a reieşit ieri, 22 martie”, se arată într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, măsurile luate în cursul zilei de luni, şi anume, carantinarea secţiilor de Obstetrică-Ginecologie, Neonatologie şi a Blocului de naşteri, rămân valabile în continuare.

„Supravegherea medicală a pacienţilor internaţi continuă cu personalul ce se află pe secţiile de mai sus. Datorită rezultatelor pozitive, ancheta epidemiologică va fi extinsă şi continuată”, menţionează managerul spitalului, András Nagy-Róbert, în comunicatul citat.

Citește și: ‘ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM’ – Editorial viral online, scris de un jurnalist spaniol

Conducerea spitalului a anunţat duminică după-amiază că un angajat al instituţiei, revenit din concediu din Austria, a fost diagnosticat cu COVID-19, drept urmare, 60 de persoane, 39 de pacienţi şi 21 de cadre medicale, au fost carantinate în cele trei secţii menţionate.

Andras Nagy Robert a menţionat că imediat după confirmarea diagnosticului au fost luate măsuri pentru stoparea internărilor pe secţie şi izolarea persoanelor care au intrat în contact cu angajatul.

De asemenea, a fost demarată şi o anchetă epidemiologică pentru a identifica, pe cât posibil, toate persoanele care ar fi putut contacta virusul în aceste împrejurări şi, totodată, s-a făcut şi decontaminarea spitalului.

Citește și: Coronavirus – Prima ţară care anunţă că nu va trimite sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Managerul instituţiei a mai menţionat că angajatul diagnosticat cu COVID-19 a acordat consultaţii medicale şi în Policlinică în perioada 8-18 martie, adică timp de 10 zile.

Potrivit acestuia, încă nu este clar dacă angajatul în cauză a contactat virusul în Austria sau după ce a revenit în ţară.

Autorităţile au făcut apel la cetăţenii care au fost în contact cu personal medical sau pacienţi ai secţiilor menţionate să se autoizoleze şi să anunţe Direcţia de Sănătate Publică sau Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. AGERPRES

Sursa

Cele mai noi articole

Articole similare

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri

Smiley – fenomenul muzical care a cucerit România! Povestea artistului cu 14 piese numărul 1 în topuri Andrei Tiberiu Maria, cunoscut publicului larg sub numele de Smiley, este fără îndoială...

Dezvăluire șocantă! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei

Dezvăluire șocantă în lumea muzicii românești! Ce piesă celebră a Deliei a fost inițial a Andrei Cătălin Măruță a făcut o declarație surprinzătoare despre una dintre cele mai îndrăgite piese...

PDRN – ingredientul cheie pentru regenerarea și fermitatea pielii

În ultimii ani, industria de beauty a început să vorbească tot mai mult despre PDRN, un ingredient considerat „aur lichid” în skincare-ul coreean. Deși numele lui sună tehnic, beneficiile...

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine esențiale și greșeli de evitat

Descoperă cum să îți protejezi tenul iarna, evitând greșelile comune și adoptând rutine esențiale pentru o piele sănătoasă și strălucitoare.

Destinații de neratat în 2026: magia locurilor care te schimbă

Descoperă cele mai fascinante destinații din 2026 care îți vor transforma călătoriile în amintiri de neuitat și aventuri autentice.

Explorare sportivă: stadioane, jucători și sporturi preferate

Descoperă cele mai impresionante stadioane, jucători celebri și sporturi populare care unesc comunități și generații în lumea sportului.

Sufletul pe teren: cei mai buni jucători de fotbal români și superbele lor lecții

Descoperă poveștile fascinante ale jucătorilor români care au lăsat o amprentă de neuitat în fotbal, inspirând generații întregi de suporteri.

Îngrijirea tenului în sezonul rece: rutine corecte și greșeli de evitat

Îngrijirea tenului în sezonul rece este esențială; află cum să eviți greșelile și să menții hidratarea optimă a pielii tale.

Călătorii care ne transformă: Top destinații turistice 2026

Descoperă cele mai fascinante destinații turistice din 2026, locuri care îți vor transforma călătoriile în experiențe de neuitat.